Am fost adânc impresionat despre un episod de demult din viața mânăstirii Iviru pe care tocmai o vizităm. Un episod la fel de emoționant și plin de învățăminte, ca o pildă a lui Iisus, un moment de grație care vorbește despre necesitatea absolută a generozității la călugării athoniți. Se spune că pe vremuri, monahii athoniți din mânăstirea Iviru, de teama foametei și pentru că aveau puține provizii, într-un an secetos, nu au mai dat, ca de obicei, pomană la bieții sărmani creștini și pelerini, deopotrivă, la mult așteptata sărbătoare a Hramului mânăstirii.

Spre adânca lor cutremurare, călugării au observat cu toții, cum a doua zi, șiruri lungi și late de furnici au invadat din toate părțile hambarul mânăstirii, începând să care boabele de grâu spre marea din apropiere, epuizând puținele rezerve ale prea-precauților  zgârciți călugări. Un semn dumnezeiesc necesar a se arăta și binecredincioșilor monahi, nu numai păcătoșilor spre îndreptarea acestora, ca și minunea ieșirii regulate a șerpilor la un alt lăcaș de cult din marea ortodoxă a Greciei: insula Kefalonia. Surprins de-a dreptul de dreapta revoltă a necuvântătoarelor cu multe picioare din Sfântul Munte Athos, am încercat să descriu magica întâmplare în următorul sonet: Temându-se de foamete, bătrânii/ Din Mânăstirea Iviru, pe vremuri,/ Strâns-au merinde multă, poame, gemuri/ Și n-au mai dat pomeni, de Hram, la unii/ Ce-au năvălit flămânzi și răi ca hunii/ Să ceară-o bucățică: - De nu, tremur/ Și mațele se strâng ca niște ghemuri/ De-ajuns-am să vânăm chiar și lăstunii…/ A doua zi, văzut-au miliarde/ De harnice furnici, cărând pe spate/ Boabe de grâu, spre Mare, revanșarde…/ Vai, Maică, suntem plini de răutate!/ Strigat-au, flagelându-se cu joarde,/ Zgârciții care-au vrut să-și facă parte… 

Auzind despre acest moment în care harnicile furnici dau exemplu oamenilor, episod  cu adânci învățăminte din mânăstirea Iviru, mi-am propus în sinea mea, să ajung cândva în alt loc magic al ortodoxiei, la biserica Langouvarda din satul grecesc  Markopoulo, insula Kefalonia, unde de la un an la altul, în chiar Postul Maicii Domnului și în ziua de 15 august, are loc o minune dumnezeiască. Mai mulți șerpi neprimejdioși și mici apar în jurul bisericii și a clopotniței, fiind însemnați cu o cruce albă pe cap și pe limbă și dispar după slujba săvârșită în ziua de Adormirea Maicii Domnului. Vestea că la biserica Fecioarei din satul grecesc Markopoulo, de pe insula grecească Kefalonia, are loc o minune a făcut înconjurul lumii întregi… Credincioșii vin mereu să vadă pașnica invazie a șerpilor. Șerpii Maicii Domnului intră în biserică în timpul slujbei, dar nu oricând, arătând o blândețe neașteptată, stranie,  față de creștinii din interiorul lăcașului de cult. Imediat după ce se termină slujba Sfintei Liturghii, șerpii devin un pic mai agresivi, ei ieșind din biserică și întorcându-se în pustiul din zonă. Oricât ar fi căutați aceștia, ei nu vor putea fi găsiți, până în anul următor. Cum se explică această minune, dacă poate fi cumva lămurită? Tradiția locală din satul grecesc arată că în momentul în care mânăstirea a fost atacată de turci, cândva în anul 1705, maicile s-au rugat Maicii Domnului să le transforme în șerpi spre a nu fi luate prizoniere sau batjocorite. Rugăciunea acestora a fost ascultată, ele au fost transformate în șerpi, iar turcii s-au înfricoșat la vederea acestora. În toată Elada ortodoxă există o mare emoție generată de apariția acestor șerpi, nu atât pentru că ei ar putea să muște credincioșii, cât pentru faptul că, dacă aceștia nu vor apărea în perioada amintită, ceva rău se va întâmpla în regiune. Astfel, s-a obervat în anii 1940 și 1953, când șerpii nu au mai apărut la biserica din satul  Markopoulo, au avut loc războaie și calamități naturale…

Revenind la lăcașul monastic pe care îl vizităm cu mare interes, după aflarea minunii cu furnicile care au dat o lecție de morală creștinească monahilor zgărciți, aflăm că această puternică lavră a monahilor iviriţi a fost întemeiată în anul 980 de către un general al Bizanțului, pe numele său Ioan Iviritul, originar din Iviria (Georgia din Caucaz). Generalul a renunțat la galoane și la expediții militare, s-a tuns întru monahism împreună cu cei doi ascultători fii ai săi, Gheorghe și Eftimie, de către Sfântul Athanasie Athonitul. Apoi cei trei au adunat ajutoare însemnate din toată Georgia și au ales hramul Adormirii Maicii Domnului pentru noua mânăstire, cei trei  ctitori sunt cinstiți aici la sfinți ai Athosului și Iviriei (Georgiei).

Mânăstirea generalului nu a avut o soartă de invidiat. A fost incendiată în mai multe rânduri, a fost și distrusă de pirați. Pe vremea patriarhului latin Vekkos au fost uciși cu sabia 13 monahi din mânăstirea Iviru pentru că se opuneau unirii cu Roma.  Aflăm, cu bucurie și nițică mândrie, că la foarte multele lucrări de reparații și înnoire, lăcașul a primit nenumărate danii din partea voievozilor români, precum Radu cel Mare Neagoe Basarab, Radu Șerban, Radu Mihnea și fiul său Alexandru Coconul, Gheorghe Ștefan, Constantin Șerban Basarab, Grigore Ghica. Suntem înștiințați că  domnii fanarioți din Țara Românească au construit între anii 1737-1765 două paraclise şi că au contribuit la re­înnoirea chiliilor. Cronicile de aici pomenesc despre un anume boier Stavarache, din Bucureşti, care trimitea ajutor anual la mânăstirea  Iviru câte 10.000 groşi de argint. Despre cea de-a treia mănăstire a Sfântului Munte Athos Iviru aflăm, de asemenea, că ea este una dintre cele mai mari şi mai bogate mănăstiri din tot Sfântul Munte Athos. Nu-i de mirare având în vedere întinderea și semeția de cetate a acesteea. Despre cel mai de preţ odor al ei se știe ca fiind vestita icoană făcătoare de minuni a Maicii Dom­nului, numită „Portărița”, una dintre cele mai  renumite din toate ţările ortodoxe. Apoi Mănăstirea Iviru are cele mai multe sfinte moaşte din Muntele Athos, adunate cu grijă și venerație în peste 150 de cutii de argint, în unele dintre ele se păstrează mâna stângă a Sfântului Ioan Gură de Aur, mâinile Sfinţilor Mucenici Pantelimon şi Haralambie, craniile Sfinţilor Mucenici Teodor Tiron şi Teodor Stratilat, precum și alte moaște.

În această mănăstire se păstrează, de asemenea, un bogat tezaur de obiecte vechi din toată perioada secolelor VIII-XVIII, numeroase documente voievodale româneşti şi o biblio­tecă din cele mai mari. Mănăstirea Iviru are în prezent viaţă de obşte, iar la  mult așteptatul Hram al mănăstirii, Adormirea Maicii Domnului, se adună pelerini şi monahi din toate mănăstirile, schiturile şi sihăstriile din Athos. Numai că acum,  cred că nu se mai repetă și nu se va mai repeta nicicând pățania celebră cu furnicile  care să pedepsească zgârcenia neașteptată a unor monahi athoniți… Aflăm cu bucurie că, asemeni nouă, pelerinilor bihoreni, vin foarte mulţi credincioşi din toată lumea ortodoxă și nu numai şi primesc ajutor de la Maica Domnului Portărița. Se spune că, pe vremuri, un tânăr, închinându-se la Sfânta Icoană Portărița, a flămânzit şi, cerând un colţuc de pâine, nu i l-a dat bucătarul. Atunci acel tânăr, cu totul înfometat, pe când rătăcea, plângând, pe Sfântul Munte, i-a ieşit o femeie înainte şi l-a întrebat de ce plânge. Tânărul i-a relatat amârât incidentul și atunci femeia care i-a ieșit în cale i-a dat un ban de aur, zicându-i cu blândețe: „Du-te înapoi, dă acest ban la bucătar, şi îndată îţi va da pâine”. Bucătarul, auzind  pe cine a întâlnit creștinul cel tânăr, i-a dat pâine, dar a observat cu umire că banul de aur era chiar... din salba de aur a Maicii Domnului. Atunci, cutremurându-se de frică și muncit de gânduri amare,  a înţeles de îndată că acea femeie era chiar Preasfânta Fecioară Maria şi, căindu-se pentru zgârcenia sa, a primit iertare.

Biblioteca este pe potriva mărimii acestei mânăstiri, fiind una din cele mai dotate și bogate din tot muntele, conţinând peste 2.000 de manu­scrise, începând din secolul VIII şi peste 16.000 de cărţi tipărite, printre care şi cărţi vechi româneşti. În vitrine sunt expuse frumoase veșminte arhierești şi documente bizantine de o mare valoare.

Aflăm, de la sfinții părinți, că uleiul de la candela Sfintei Icoane Portărița este leac pentru otravă. O altă întâmplare care întărește în credință pe toți pelerinii sosiți aici este aceea că pe vremea venirii arabilor în Sfântul Munte Athos, un războinic arab a lovit cu cuţitul în chipul Fecioarei care a ținut să stea numai la poartă, să păzească mânăstirea ivirită... De îndată, după ce musulmanul a lovit, a început să curgă sânge ca și cum ar fi izbit într-un obraz omenesc... Arabul cel păgân, văzând minunea aceasta, s-a înfricoşat foarte mult şi, căzând ca secerat la pământ, s-a pocăit în legea lui Iisus, s-a botezat imediat în legea creştinească şi a ținut chiar să îmbrace  salvatoarea haină monahală, rămânând în mânăstirea revelatoare a adevăratei credințe până la moarte. Un călugăr grec din mânăstirea Iviru ne-ar spune prevenitor,  acum: Ho echen ota, akouein akoueto (Cine are urechi de auzit, să audă!), după cum glăsuie Evanghelia după Matei (ll, l5).

Va urma