Drumul spre Ierusalim (Ierușalaim in limba ebraică, Hyerosolima, în limba latină), nu poate fi decât un drum care urcă spre cer. Capitala religioasă a celei mai mari părți lumii acesteia nu poate fi decât pe un munte, pentru că muntele prin însăși definiția și materialitatea sa este mai aproape de dumnezeire.
În timpul zborului peste Mediterana am admirat colonadele înalte de nori, pe cât de minunate, pe atât de efemere, precum frumusețea însăși, dar acum este momentul să coborâm cu picioarele (roțile) pe pământ.
Iată-mă, deci, în aeronava care se va înălța în curând spre ceruri de pe aeroportul din Budapesta spre Țara Sfântă, fără să fi bănuit vreodată că pasagerul din dreapta face parte din trecutul meu de jurnalist. Uimit peste măsură că vecinul Marius Craivan a fost la mineriada din septembrie 1991, mă pregăteam să-l întreb cum a venit în Capitală și ce isprăvi a făcut el pe acolo. Marius însă mă face atent și îmi spune să mă uit în fața noastră.
Am sosit cu fiul meu Theodor la aeroportul Liszt Ferenc din Budapesta cu puțin timp înainte de ora 4 noaptea. Am găsit loc berechet în parcarea aeroportului și ne-am grăbit spre locul de întâlnire stabilit și unde ne-am strâns mâinile cu părintele Pașca Ciprian, conducătorul grupului de pelerini care ne-a înzestrat pe fiecare cu câte o eșarfă portocalie ca semn de recunoaștere între alte grupuri de turiști.
Primul meu pelerinaj în viață a avut loc la o vârstă fragedă, când nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce înseamnă un pelerinaj. După definiția dată de dicționar, pelerinajul este o călătorie rituală făcută de credincioși, individual sau în grup, într-un loc sfânt (Ierusalim, Lourdes, Mecca).
Sâmbătă, 15 octombrie, cu începere de la ora 11, într-un amfiteatru al Colegiului Național „Samuil Vulcan”, a avut loc emoționanta întâlnire de 47 de ani de la absolvire a promoției 1975, prezidată de cunoscutul profesor de limba latină, Magister Teodor Rif, un adevărat Nestor al învățământului beiușean, cu peste 40 de ani vechime la Alma Mater Beiusensis.
Expoziţia nonconformistă şi de-a dreptul provocatoare pentru unii, prea devreme dedulciţi la democraţia noastră originala, având titlul Oraşul Oradea în regimul comunist, realizată de fostul fotoreporter de la ziarul Crisana şi apoi tehnician criminalist cu inovaţii deosebite în domeniul criminalisticii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Nicolae Meseşan.
Starea de urgență din România din cauza Covid-19 a adus cu sine o premieră - autoritățile au decis că pot închide site-uri de știri pe motiv că promovează informații false pe tema pandemiei.
Centrele de carantină sunt un concept relativ nou chiar și pentru țări dezvoltate. De aceea nu este de mirare că autoritățile române au gafat pe bandă rulantă atunci când au trebuit să le implementeze. Și asta, chiar dacă, uneori, au încălcat drepturi fundamentale și au pus în pericol chiar sănătatea celor pe care pretindeau că-i protejează.
Recunoştinţa urmaşilor nu e întotdeauna pe măsura faptelor înaintaşilor. Se confirmă la Oradea, unde monumentele funerare ale unor importanţi membri ai comunităţii ortodoxe din sec. al XIX-lea şi din prima jumătate a celui următor sunt profanate sau zac în uitare, în Cimitirul Municipal.
