Duminică, 23 august, la odovania (încheierea) sărbătorii „Adormirea Maicii Domnului” a fost o zi binecuvântată și plină de pace la Mănăstirea Izbuc.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe treptele bisericii noi, „Catedrala munților Codru Moma”, în prezența a 300 de pelerini răspândiți în toată incinta Mănăstirii chiar și la Izvorul binecuvântat al Maicii lui Dumnezeu, care, spre bucuria tuturor, își revarsă apa sfințitoare.

Toți cei de față au fost plăcut impresionați și de prezența „bunicii” tanti Lenuța de la Chinteni, venită, din nou, în pelerinaj, la Mănăstirea Izbuc, simțindu-se atrasă de acest loc sfânt, așa cum a mărturisit la finalul Sfintei Liturghii.

„Dumnezeu să primească toate sfintele rugăciuni înălțate în mijlocul codrului, unde șade Maica Domnului, de către sfințiții slujitori și viețuitori ai Mănăstirii Izbuc, din zi și din noapte, dar și a tuturor pelerinilor ce își îndreaptă pașii către acest loc binecuvântat. Sus să avem inimile!”, este mesajul transmis de obștea Mănăstirii Izbuc.