Cei mai mulţi români nu sunt mulţumiţi de nivelul de trai, consideră că România se îndreaptă în direcţia greşită şi că performanţa actualului guvern este la fel cu aceea a guvernului precedent, conform unui sondaj IMAS, dat publicităţii, ieri, de Biroul de presă al PSD. Studiul a fost realizat în perioada 1-7 august, pe un eşantion de 1253 de persoane din 102 localităţi şi are o marjă de eroare de +/-2,9%. O direcţie greşită, spre nicăieri Conform sondajului IMAS, 37,2 la sută din totalul populaţiei consideră că România merge în direcţia greşită, 30,6 la sută că merge în direcţia bună, 28,8 la sută că nu merge nicăieri, în timp ce 3,4 la sută nu ştiu sau nu răspund. De asemenea, 21,7 la sută din români sunt foarte nemulţumiţi de nivelul de trai, 39,7 la sută nu sunt prea mulţumiţi, 19,1 la sută nici mulţumiţi, nici nemulţumiţi, 18,1 la sută mulţumiţi şi 0,8 la sută foarte mulţumiţi, iar 0,5 nu ştiu sau nu răspund. În acelaşi timp, o cotă de 4 la sută consideră că nivelul de trai se va înrăutăţi foarte mult, 25,1 la sută că se va înrăutăţi, 43 la sută că va rămâne la fel, 19,7 la sută că se va îmbunătăţi şi 0,2 la sută că se va îmbunătăţi foarte mult. Potrivit sursei citate, performanţa actualului guvern comparativ cu cel anterior a fost apreciată astfel: 23,5 la sută - mai rău, 43 la sută - la fel, 29,8 la sută - mai bine, iar 3,7 la sută - nu ştiu sau nu răspund. Amar şi vai, de nivelul de trai Aproape un sfert din populaţie este foarte nemulţumită de situaţia economică din România, în vreme ce jumătate se arată nu prea mulţumită în această privinţă, relevă barometrul IMAS. Foarte mulţumiţi s-au arătat 0,1% dintre respondenţi, ponderea celor mulţumiţi ajungând la opt procente. Categoria celor care au răspuns că nu sunt nici mulţumiţi, dar nici nemulţumiţi a cumulat 21,8%. Întrebarea referitoare la gradul de satisfacţie faţă de situaţia economică din România a primit şi răspunsuri de tipul "nu ştiu", care au reprezentat 1,2% din total. Foarte nemulţumiţi s-au arătat 23,3% dintre cei chestionaţi, iar nu prea mulţumiţi 45,5% dintre aceştia. Comparând situaţia actuală a economiei cu cea de acum un an, 12,8% dintre persoane au răspuns că aceasta este mult mai proastă, în timp ce 31,9% au catalogat-o drept "ceva mai proastă". Un procentaj reprezentând 37,5% din totalul respondenţilor consideră situaţia de acum la fel cu cea de anul trecut, iar 16,4% "ceva mai bună". Răspunsul "mult mai bună" a fost dat de 0,9% dintre participanţii la chestionar, iar 0,4% au răspuns că nu ştiu. Pe barba lui Geoană şi pe mâna PNL PSD ar obţine 47% din voturi la alegerile parlamentare, conform aceluiaş barometru de opinie. Locul al doilea în opţiunile electoratului este ocupat de PNL, cu 19,6 %, urmat de PRM, cu 16,3%, PD - 9,4% şi UDMR - 5%. Potrivit barometrului IMAS, PUR ar obţine 1,3 %, PNŢCD - 0,9%, alt partid - 0,5%. Barometrul nu precizează procentul nehotărîţilor şi al celor care nu ar vota. Mircea Geoană este personalitatea în care românii au cea mai mare încredere (45,2%), el fiiind urmat de Ion Iliescu - 41,8% şi de Adrian Năstase - 41,7%, relevă barometrul de opinie realizat de IMAS. Următoarele locuri în clasamentul încrederii sunt ocupate astfel: Theodor Stolojan - 38,7%, Traian Băsescu - 35,8%, Mona Muscă - 26,7%, CV Tudor - 22,3%, Ioan Mircea Paşcu - 13,4%, Marko Bela - 10,4%, Dan Voiculescu - 8,5%, Emil Boc - 7,8%. În ceea ce priveşte încrederea în instituţii, cota cea mai mare o înregistrează Biserica, cu 91,9%, urmată de Armată - 76%, mass-media - 66,5% şi Preşedinţie - 46,6%. Locurile următoare revin Poliţiei - 43,6%, SRI - 43,2%, Primăriei - 43%, Justiţiei - 35,6%, întreprinderilor private - 31,8%, Guvernului - 31,4%, sindicatelor - 30,8%, pe ultimele locuri situându-se ONG-urile - 26,8% şi Parlamentul, cu 25,2%.