Conducerea Partidului Social Democrat Bihor adresează ministrului Educaţiei, Ligia Deca, o scrisoare deschisă prin care cere demiterea inspectorului şcolar general Horea Abrudan în urma trimiterii în judecată a două cadre didactice acuzate de DNA de fraudarea concursului pentru ocuparea funcției de director la Şcoala „Avram Iancu” din Oradea.

„Ieri (miercuri, 19 aprilie - n.r.) am aflat din spațiul public de finalizarea, prin trimiterea în judecată de către DNA - Serviciul Teritorial Oradea, a dosarului constituit în cazul fraudării concursului pentru ocuparea postului de director la Școala Gimnazială „Avram Iancu”. Justiția își va urma cursul, însă responsabilitatea în acest caz nu este doar una de natură penală. Există și o responsabilitate politică a PNL, partidul care a propus și numit persoanele care au avut sarcina de a organiza acest concurs, inclusiv una dintre persoanele trimise în judecată. De asemenea, considerăm că atribuțiile și responsabilitățile legale impuse de funcția de inspector general și de președinte al comisiei județene de organizare a concursului național de directori, deținute de Horea Abrudan, necesită asumare la apariția unui eșec atât de grav. În cazul dumnealui este vorba fie de complicitate, fie de incompetență, iar, în lipsa unei demisii de onoare, soluția este una singură: demiterea acestuia de către Ministrul Educației”, precizează PSD Bihor într-un comunicat de presă.

În scrisoarea deschisă adresată ministrului Ligia Deca, social-democraţii bihoreni menţionează acuzaţia adusă celor două cadre didactice „este de o gravitate fără precedent”, mai ales că acestea „au ocupat poziții de conducere obținute cu suportul, direct sau indirect, al Partidului Național Liberal Bihor”.

În susținerea cererii de demitere a inspectorului şcolar general, PSD Bihor au prezentat „informații care dovedesc fie complicitatea, fie incompetenţa” lui Horea Abrudan: „Candidatul trimis în judecată a fost numit cu delegație pe funcția de director în august 2021 de către inspectorul general Horea Abrudan; inspectorul general Horea Abrudan ia cunoștință, în etapa de contestații, de o modificare a unei note la proba scrisă a concursului de directori fără să ia nicio măsură; nici după ce informația privind sesizarea DNA cu privire la fraudarea concursului devine publică încă din octombrie 2021, inspectorul general Horea Abrudan nu ia nicio măsură, cu toate că orice manager de bună credință ar fi avut măcar curiozitatea să cerceteze împrejurările care au făcut posibilă schimbarea statutului unui candidat, din respins în admis la proba de interviu; mai mult, acel candidat câștigă concursul și este numit director cu decizie de inspectorul general Horea Abrudan; prin declarații publice de genul „trebuie să fii naiv să crezi că s-a fraudat concursul”, inspectorul general Horea Abrudan a încercat să acopere, complice, faptele reprobabile din concursul de organizarea căruia era direct responsabil”, susţine PSD Bihor în scrisoarea adresată ministrului Educaţiei. Social-democraţii consideră că există „în mod clar o complicitate a celor invocați pe considerente informale și politice”. „În mod evident, responsabilitatea morală din spatele acestui caz este a caracatiței creată de PNL Bihor la nivelul Inspectoratului Școlar al județului Bihor, iar vârful acestei grupări nocive este domnul Horea Abrudan, desemnat politic de PNL să conducă Inspectoratul.

Vă cerem demiterea urgentă a inspectorului școlar general, Horea Abrudan. Imaginea instituției, condusă de oameni care falsifică, sub oblăduirea politică a PNL, examene pentru funcții de conducere, este compromisă. Aveți obligația și posibilitatea să interveniți”, se arată în scrisoarea deschisă.