Actorul american Jim Carrey a generat numeroase controverse în spaţiul online după ce a sugerat în această săptămână, prin intermediul unor mesaje publicate pe Twitter, că vaccinarea bebeluşilor şi a elevilor provoacă autism.

Starul hollywoodian a publicat recent mai multe mesaje pe Twitter pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra unei cauze pentru care militează de mulţi ani - crearea unor vaccinuri "ecologice". Jim Carrey încerca în acest fel să îşi exprime opoziţia faţă o nouă lege adoptată recent în California, care a declarat obligatorie vaccinarea tuturor copiilor care merg la şcoală în acest stat american, cu excepţia cazurilor scutite medical, şi care a eliminat posibilitatea de a refuza vaccinarea din motive personale şi religioase.

Jim Carrey are peste 14 milioane de admiratori pe Twitter şi face parte dintr-un grup mic, dar extrem de vocal, de persoane care afirmă că vaccinurile conţin "neurotoxine" ce provoacă autism. Starul american a spus că Jerry Brown, guvernatorul statului California, este "un fascist corporatist" întrucât a semnat acea lege. Încercând să îşi motiveze punctul de vedere, actorul a publicat pe Twitter o serie de mesaje, iar unele dintre ele, precum "Un trilion de dolari cumpără opiniile multor experţi. Te vor cumpăra şi pe tine? Vaccinuri fără toxine, o solicitare rezonabilă!", erau însoţite de fotografii ale unor copii în suferinţă. Unul dintre copiii din acele fotografii este Alex Echols, ai cărui părinţi nu i-au acordat lui Jim Carrey permisiunea de a folosi imaginea fiului lor în mesajele starului hollywoodian despre vaccinuri şi care nu au fost deloc încântaţi de fapta starului hollywoodian.

Jim Carrey se numără printre acele persoane care sunt de părere că vaccinarea bebeluşilor şi a copiilor provoacă autism. Deşi majoritatea comunităţii ştiinţifice consideră că vaccinurile nu sunt asociate cu autismul, Jim Carrey are de partea lui şi alte celebrităţi care cred contrariul - precum Robert F. Kennedy Jr. - şi a publicat pe contul său de Twitter un link către un site ce conţine înregistrări video cu Kennedy care promovează un documentar ce încearcă să demonstreze existenţa acestei asocieri.