Istoria unei cuceriri Trei alpinişti orădeni, Liviu Neagoe, Cristian Maghiar şi Ionuţ Petrică, au realizat la sfârşitul verii 2003 o premieră pentru alpinismul orădean: escaladarea vârfului Ushba Nord, din Munţii Caucaz (Rusia). Creste şi poduri de gheaţă cu o lăţime nu mai mare de 20 de centimetri, hăuri de 2000 de metri, gheţare cu înclinaţii între 60 şi 90 de grade, zeci de ore de urcuş chinuitor înainte ca soarele să topească zăpada, toate acestea nu i-a impresionat pe cei trei căţărători orădeni. După parcurgerea, preţ de cinci zile, a unui drum "criminal", în exprimarea interlocutorului nostru, Liviu Neagoe, student la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea şi după câteva probleme lingvistice, care au fost depăşite de cei trei tineri, cu ajutorul unui ghid de conversaţie româno-rus, primele zile au constat, în principal, în exerciţii de aclimatizare: înnoptări la tabăra de bază "Terskol" şi ascensiunea pe vârful Kogutay. După o zi de pauză, petrecută la aceeaşi tabără, au început escaladările propriu-zise ale vârfurilor din zona montană respectivă, care sunt dispuse în forma unui evantai, în centrul căruia este situată tabăra "Terskol". O primă izbândă: vârful Elbrus Vest Alpiniştii au luat, mai întâi, direcţia vârfului Elbrus Vest, a cărui escaladare a durat trei zile. Prima a fost soldată cu atingerea înălţimii de 4.100 de metri, unde este situat Refugiul Alpin "Butoaiele", cum a fost numit de oamenii muntelui. Au urmat "Stâncile lui Postuhov" (4.600 m), în cea de-a doua zi, după care tinerii au "atacat" vârful Elbrus Vest (5.642 m), după 10 ore de urcuş, la ora 14.23 (ora Rusiei), a zilei de 7 august. O primă reuşită a tinerilor orădeni. Iată cum comentează Liviu Neagoe, unul dintre cei trei căţărători, această primă escaladă: "Din punct de vedere tehnic, vârful Elbrus nu este solicitant, însă ascensiunea acestuia presupune o bună pregătire fizică, în prealabil, şi datorită înălţimii mari la care este situat. La coborâre am aflat (deşi eram convinşi că Elbrusul nu pune probleme deosebite unui alpinist experimentat) că un grup de 10 cehi şi polonezi au murit în şaua dintre cele două vârfuri, de est şi de vest, în timpul unei furtuni ce a avut loc exact cu două săptămâni înainte ca noi să urcăm pe vârf. Amintirile legate de escaladarea vârfului Elbrus sunt frumoase, dar şi dureroase. Aceasta, deoarece, în urma ascensiunii, am avut probleme cu arsurile solare de pe faţă, care ne-au cauzat neplăceri timp de câteva zile, ori de câte ori voiam să râdem". Mai bine previi, decât să refaci După ce şi-au refăcut forţele petrecând trei zile în tabăra "Terskol", cei trei căţărători au pornit, în cea de-a patra, spre o altă cucerire: vârful Nakra Tau. Din păcate, o furtună timp de trei zile pe creastă, la altitudinea de 3.800-4.000 de metri, a făcut ascensiunea în continuare foarte nesigură, cu toate că până în vârf mai erau doar 300 de metri de parcurs. Astfel că, după 14 ore de marş, tinerii au decis ca a doua zi dimineaţă să pornească spre o altă "luptă": vârful Ushba. Aici, ne vom opri un pic cu relatarea peripeţiilor celor trei tineri, pentru a preciza că, în străinătate, colaborarea turiştilor cu Serviciile Salvamont este mult mai fructuoasă decât în România, potrivit afirmaţiei interlocutorului nostru. Şi anume, dacă în afara graniţelor României, un grup de turişti ori de alpinişti, înainte de a purcede la o escaladă, anunţă, de fiecare dată, membrii Salvamont din zonă, în munţii României lucrurile nu se petrec întocmai aşa, cu toate că salvamontiştii români efectuează patrulări şi pot fi apelaţi la orice oră. Turiştii români solicită Serviciul Salvamont, din păcate, doar în situaţii de criză, când deja un accident ori o rătăcire s-a produs. Turiştii sau alpiniştii străini, în schimb, procedează înainte de a porni pe munte, la declararea identităţii, a intenţiei pe care o au şi la precizarea timpului necesar pentru escaladă, pentru ca, în cazul în care aceştia depăşesc timpul estimat, membrii Salvamont să pornească în căutarea lor. Iată cum o acţiune de prevenire este, o dată în plus, mai "sănătoasă" decât intervenţia atunci când răul s-a produs. Curaj, voinţă... Continuând relatarea alpiniştilor orădeni, la sosirea în Tabăra de Bază "Shelda" (situată la 11 kilometri distanţă de Terrskol), aceştia au anunţat, conform regulilor montane, Serviciul Salvamont din Shelda, cu privire la intenţia de a escalada vârful Ushba. "Aflându-se la graniţa cu Georgia, autorităţile nu permit ascensiunea acestui vârf, însă cu puţină diplomaţie la punctul de control din Shelda, se poate depăşi acest impediment", ne-a explicat Liviu Neagoe. Prima zi a fost marcată de un marş de recunoaştere pe Gheţarul Sheldinski, cu o lungime de 5 kilometri, străbătut de crevase şi bolovani instabili la fiecare pas. "Acest prim contact cu Ushba a fost, pentru mine, cu peripeţii, deoarece la întoarcere am făcut o întindere de ligament la gleznă. Aşa că mi-am aplicat o faşă elastică, m-am tratat cu diclofenac pentru a atenua durerea şi am strâns din dinţi spunându-mi că nu vreau să ratez, pentru nimic în lume, ascensiunea pe Ushba", ne-a povestit Liviu Neagoe. Iată cum orice reuşită de valoare necesită unele sacrificii, nu de puţine ori, dureroase. ...Şi emoţii tari În cea de-a doua zi, a început marşul propriu-zis, o ascensiune în trei etape. Mai întâi, tinerii au străbătut distanţa dintre tabăra "Shelda" şi Bivuacul Ariadna, singurul loc de pe Gheţarul Sheldinski ce permitea instalarea cortului, iar apoi au continuat marşul până la poalele Căderii de Gheaţă Ushbinski. "Acesta este un gheţar de circa 1.200 metri şi o înclinaţie cuprinsă între 60 şi 90 de grade, străbătut de crevase adânci de peste 60 de metri, pe care am fost nevoiţi să le parcurgem, de multe ori, pe nişte poduri de gheaţă nu mai late de 20 de centimetri. Uneori trebuia să coborâm, folosindu-ne de coardă, în interiorul crevaselor, să traversăm nişte punţi de gheaţă, iar apoi, să escaladăm peretele opus pentru a ieşi din crevasă. În continuu, de pe peretele din dreapta, cădeau bolovani, unii dintre ei cu o greutate de peste 70-80 de kilograme, aşa că, atunci când am înnoptat în acea zonă, a trebuit să "ridicăm ancora", puţin după miezul nopţii, în jurul orei 3.00, înainte ca soarele să încălzească gheaţa şi pentru a evita dărâmarea acesteia în locul unde ne aflam. Iar după vreo 10 ore de urcuş chinuitor, am ajuns pe platoul Ushbinski, loc care a constituit tabăra noastră de altitudine", ne-a relatat curajosul alpinist orădean. În următoarea dimineaţă, tinerii au pornit spre cucerirea vârfului Ushba, care a necesitat încă şase ore de mers. Parcurgerea crestei de nord-est, care are un grad de dificultate peste medie, a fost anevoioasă, pe alocuri, aceasta având o lăţime de doar 30-40 de centimetri, iar de o parte şi de alta, hăuri de 2.000 de metri. Zona trebuia parcursă într-un timp cât mai scurt, înainte ca soarele să topească zăpada. "Pe traseu, ne-am întâlnit cu două echipe una de ruşi şi alta de ucrainieni, dintre care cea din urmă a abandonat, după o oră de ascensiune. Aceasta, din cauza dificultăţilor tehnice care presupun escaladarea vârfului: pereţi de gheaţă cu o înclinaţie de 70-80 de grade, înalţi de 7-800 de metri, pasaje de stâncă friabilă şi fără posibilitate de asigurare. La coborârea pe gheţar am găsit echipament vechi de aproape 40-50 de ani, scos la suprafaţă de gheaţă şi ne-am gândit că am fost norocoşi că am reuşit să depăşim această experinţă întregi", a spus Liviu Neagoe. O ţintă şi mai înaltă, pentru 2004 Vârful Ushba Nord a fost atins de echipa orădeană de alpinişti după 18 ore de mers în continuu, cele mai tensionate momente fiind, conform afirmaţiei lui Liviu Neagoe, cele legate de ascensiunea pe Căderea de gheaţă Ushbinski". Cei trei au primit, la întoarcere, (în mod neoficial) aşa-numitul titlu de "ushbişti", de către reprezentanţii Salvamont din Shelda. În ceea ce priveşte echipamentul, care a costat, în total, peste 3.500 de euro, cei trei alpinişti l-au pregătit încă din urmă cu cinci ani. Intenţia celor trei curajoşi orădeni este de a organiza, în 2004, o altă expediţie alpină, în masivul Pamir (din vecinătatea Munţilor Himalaya), pe vârful Comunist sau Lenin, situate la înălţimea de peste 7.000 de metri.