Scena Naşterii Domnului, pe gămălia unui ac
O imagine microscopică a unui pat pentru copii, considerată cea mai mică reprezentare din lume a Scenei Naşterii Domnului, a fost expusă în oraşul Birmingham din Marea Britanie, informează BBC.
Imaginea a fost gravată manual pe o plăcuţă de aur plasată între urechile unui ac de cusut de un microgravor local, Graham Short.
În trecut, acelaşi artist a realizat şi un portret al reginei Elisabeta a II-a pe un vârf de ac, vândut cu 100.000 de lire sterline.
Vizitatorii Festivalului Naşterii Domnului (Nativity Festival - n.r.) din St Laurence Church, Northfield, vor putea să admire noua sa creaţie cu ajutorul unui microscop.
Graham Short a dezvăluit că a utilizat un puternic microscop medical şi că a luat medicamente pentru a-şi scădea ritmul cardiac pentru a putea să realizeze această lucrare.
„De fapt, a trebuit să gravez între două bătăi consecutive ale inimii", a explicat el.
Artistul a mai spus că a trebuit să îşi facă injecţii asemănătoare celor cu Botox în jurul ochilor la fiecare trei luni, pentru a se asigura că atenţia lui nu va fi distrasă din cauza nervilor şi a muşchilor faciali în timp ce lucra la această miniatură specială.
Reverendul Janet Chapman a dezvăluit că lucrarea face parte dintr-o expoziţie dedicată Scenei Naşterii Domnului ce cuprinde creaţii din lumea întreagă.
Evenimentul din Birmingham s-a dovedit atât de popular, încât administratorii bisericii au decis să o deschidă pentru public, din nou, sâmbăta viitoare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.