Diagnostic: Poliomielită! După ani de aşteptare, tinerilor căsătoriţi le-a zâmbit, în sfârşit, destinul, Aniela a rămas însărcinată şi a născut o fetiţă superbă. Bunicii, medici amândoi, au organizat, cu această ocazie, o masă îmbelşugată la care i-au invitat pe toţi cei dragi. La vârsta de trei luni, micuţa Carina a contactat virusul poliomielitei. Pronosticurile erau sumbre, pe Carina o aştepta căruciorul cu rotile sau o deplasare foarte anevoioasă pe propriile picioare (mers de raţă). Bunicii s-au ambiţionat să creadă că vor găsi remediul pentru iubita lor nepoţică. Primii paşi Zi de zi, până la vârsta de trei ani, bunicul îi făcea masajul general, bunica îi pregătea porţia de vitamine naturale. La vârsta de un an şi jumătate, Carina a făcut primii paşi, la trei ani, fugea ca oricare copil de vârsta ei. Medicului pediatru, care a diagnoscticat-o cu poliomielită, nu-i venea să creadă că minunea s-a întâmplat şi Carina poate umbla. Bunicul ştia însă că greul abia acum începe. Cu fiecare mic efort în plus, Carina obosea foarte repede, având nevoie de o perioadă dublă de odihnă. Practic, n-au întrerupt pentru nicio zi tratamentul. Anii au trecut. Avea uneori căderi, pentru că se deplasa, totuşi, destul de anevoios. La şcoală, în clasele primare, s-a descurcat, la început foarte bine. Nu putea face însă sport, dar ea dorea să facă ceva care să-i întărească organismul. Micuţul delfin Bunicul a decis: Carina va face înot. Ce tragedie a fost prima oară! Carina nu putea să-şi coordoneze absolut nicio mişcare. Şocul a fost enorm. Au scos-o din apă şi au hotărât să aducă un mic delfin cu care Carina să se joace în bazin. După eforturi deosebite, au reuşit să facă rost de mamifer, iar Carina a început cursurile de înot. Totul era o joacă, fetiţa neobservând că, de fapt, ea învaţă să înoate. După două luni de antrenamente, Carina se descurca destul de bine. Era încă o reuşită în faţa temutei boli. A urmat o pauză lungă în care nu s-a întâmplat nimic deosebit în viaţa ei. Liceul şi anii studenţiei, adevărate pietre de încercare Dorind să urmeze profesia părinţilor, Carina a hotărât să devină un medic foarte bun. Pentru aceasta avea nevoie de avizul unui profesor care să-i evalueze corect capacităţile. Puţin sceptic, profesorul n-a prea încurajat-o, dar a semnat hârtia de care avea nevoie Carina. Din cauza căldurii şi a emoţiilor puternice, nu a reuşit la admitere, obţinând o medie, care o plasa prima sub linie. A fost un şoc puternic pentru ea, dar mama ei a încurajat-o, fiindu-i în permanenţă alături, asigurând-o că totul va fi bine, toamna urmând să dea un nou examen. De această dată, Carina a intrat prima pe listă. Se ambiţionase, era conştientă că trebuie să-şi învingă orice temere, în definitiv, să lupte cu boala cruntă, care putea apărea oricând. Nu i-a fost uşor, deseori credea că va renunţa. Dar nu putea, era ca la ruletă, cu cât joci mai mult, chiar dacă pierzi, doreşti să mergi mai departe. În anul IV de studii, Carina şi-a permis, după ce medicul curant a fost de acord, să plece în Croaţia, la Marea Adriatică. Primele zile de vacanţă au fost un vis, însă, în a cincea zi de la sosire, Carina a alunecat pe o lespede de piatră şi a făcut o comoţie cerebrală. Dusă la spital, Carina şi-a revenit destul de greu, coşmarurile din copilărie, când abia putea să se târască dintr-o cameră în alta, îi reveneau mereu în memorie, provocându-i stări de panică. Ştia însă că trebuie să se facă bine şi să se întoarcă la studii. A revenit în ţară refăcută şi a continuat studiile, în anul VI alegând specializarea neurologie. A terminat facultatea cu nota maximă, obţinând o bursă de doctorat în medicină la o clinică universitară din Paris. A rămas acolo, pentru că, din nefericire, îşi pierduse şi bunicii, şi părinţii, iar alte rude nu mai avea. De altfel, dorea să uite calvarul prin care trecuse de foarte mică. Azi, Carina este un medic renumit, uitând parcă de tot ce a fost greu în viaţă. Are o familie minunată, care o susţine, iar fundaţia "Aniela" de luptă împotriva poliomielitei a salvat multe vieţi de la mutilare pe viaţă.