Cei doi copii mai mari ai lui Michael Jackson, Prince Michael şi Paris, au urcat pe scenă la gala Grammy 2010, care a avut loc duminică seară, la Los Angeles, pentru a mulţumi în numele tatălui lor pentru premiul acordat postum acestuia pentru întreaga carieră.

 

Gala premiilor Grammy 2010 a cuprins şi un moment artistic în memoria regretatului "rege al muzicii pop", ce a inclus şi un mini-film 3D creat de Michael Jackson pentru hitul său din 1995 "Earth Song". Aceasta a fost pentru prima dată când filmul 3D, creat în iunie 2009 de Michael Jackson, a fost difuzat în versiune integrală. Atât piesa, cât şi filmul, inspirate dintr-una dintre temele predilecte ale lui Michael Jackson - viitorul planetei -, urmau să alcătuiască nucleul celor 50 de concerte pe care starul trebuia să le susţină la Londra, începând din iulie 2009. "Suntem mândri să acceptăm acest premiu în numele tatălui nostru, Michael Jackson", a declarat Prince, fiul în vârstă de 12 ani al regretatului star, captând întreaga atenţie a publicului. "Mai întâi, vrem să mulţumim lui Dumnezeu, pentru că a avut grijă de noi în ultimele şapte luni, şi bunicilor noştri, pentru sprijin", a continuat acesta. "Dorim să mulţumim şi fanilor - tatăl nostru v-a iubit atât de mult, pentru că întotdeauna aţi fost acolo pentru el", a mai spus acesta. Prince şi sora sa, Paris, au venit pe scenă, împreună cu mai mulţi veri de-ai lor, după ce Carrie Underwood, Usher, Smokey Robinson, Celine Dion şi Jennifer Hudson au interpretat piesa "Earth Song", pe fundal fiind proiectat filmul 3D.