Siguranţa produselor alimentare pe care le consumăm este esenţială pentru sănătatea noastră, ea referindu-se la întregul parcurs al alimentelor, de la producătorii de materii prime până la produsul finit consumat, zilnic, de către fiecare dintre noi. Elementele definitorii pentru siguranţa alimentară sunt reprezentate de *calitatea materiilor prime care intră în procesul de fabricaţie *procesul de producţie a alimentelor * depozitarea şi transportul alimentelor *modul şi condiţiile de comercializare a alimentelor. Siguranţa alimentară constă în respectarea normelor igienico-sanitare în procesul de producţie şi are în vedere "garantarea sănătăţii populaţiei prin consumul de alimente sigure din punct de vedere sanitar, sub raportul salubrităţii, prospeţimii şi al valorii nutritive a alimentelor". Alimentaţia, în special pe perioada caniculară, joacă un rol important pentru sănătatea fiecăruia dintre noi. Iată câteva aspecte care trebuie cunoscute de către fiecare dintre noi... Pregătirea alimentelor Germenii care cauzează toxinfecţii alimentare prezintă cel mai mare risc de multiplicare şi împrăştiere, atunci când se manipulează alimentele în vederea pregătirii mâncării. În aceste momente este importantă păstrarea în condiţii de temperatură corecte şi evitarea contaminării reciproce. Manipularea corectă a alimentelor înaintea începerii pregătirii mâncării poate preveni orice problemă. O primă condiţie în pregătirea produselor este respectarea reţetelor şi a instrucţiunilor de pe etichetă cu privire la perioada necesară gătirii şi temperaturilor recomandate. În cazul pregătirii de semipreparate congelate, este important să se respecte instrucţiunile privind dezgheţarea şi/sau gătirea directă. Dezgheţarea se face în compartimentul de jos al frigiderului, nu la temperatura camerei. Dacă un produs congelat a început deja să se dezgheţe, acesta nu trebuie să fie recongelat! Este indicat ca toate alimentele să fie gătite până când sunt aproape de punctul de fierbere! Carnea nu trebuie să fie pregătită cu foarte mult timp înainte de a fi consumată. Verificarea gradului de pregătire a produselor din carne se face în funcţie de culoare: acestea nu trebuie să fie "în sânge" sau de culoare roz în interior, iar când sunt tăiate, sucurile care se scurg trebuie să fie clare, fără să conţină sânge. După pregătire, produsele se păstrează acoperite şi aproape de punctul de fierbere (peste 63 grade C) până la momentul consumării. Produsele pregătite la rece se vor păstra în frigider până la momentul consumării lor. Încălzirea produselor gătite se face până aproape de punctul de fierbere. Produsele gătite nu trebuie reîncălzite mai mult de o dată. Produsele fierbinţi trebuie răcite înainte de introducerea în frigider sau congelator. Timpul optim de răcire este de 1-2 ore. Grăsimile şi înlocuitorii de grăsimi Acestea joacă un rol vital în alimentaţia noastră. Toate grăsimile sunt un amestec de acizi graşi saturaţi şi nesaturaţi. Diferenţa între cele două constă în cantitatea de hidrogen pe care o conţin: prima categorie (acizii graşi saturaţi) conţine cea mai mare cantitate de hidrogen, în timp ce a doua (acizii nesaturaţi) - cea mai redusă. Despre ce mâncăruri conţin grăsimi, de ce avem nevoie de produse precum unt, margarină, ulei, precum şi rolul lor în diete - în numărul următor. Dr. Daniela Rahotă, director adjunct interimar D.S.P. Bihor, Supravegherea stării de sănătate şi programe de sănătate. *** Cum suntem influenţaţi de bijuterii? Indiferent de vârstă, gen sau stare materială, preţioase! Fie că aţi vrut să le faceţi cadou, fie că aţi dorit chiar dvs. să le purtaţi, pietrele acestea constituie o atracţie pentru sexul frumos. Pe lângă look-ul deosebit pe care îl conferă, acestea mai au un "ceva" cu totul şi cu totul deosebit! Ce spun, însă, miturile despre ele? Nu sunt puţine poveştile şi legendele în care inelele misterioase aveau puteri magice, chiar şi globul de cristal al prezicătoarelor reprezintă o mitizare a puterii nemărginite pe care o are cristalul. În mitologia persană, se spunea că lumea stă pe un imens safir, căruia i se datorează, de altfel, şi culoarea albastră a cerului. Nici rubinele nu au scăpat atenţiei, au fost şi ele simbol al iubirii şi al puterii. În Evul Mediu, adesea domniţele le arătau cavalerilor care le curtau adevărate trofee din pietre preţioase. De asemenea, unora dintre pietrele preţioase le-au fost atribuite proprietăţi malefice, diamantului de pildă, despre care se spune că aduce nenorociri aceleia care îl poartă. Chiar şi acum, cu toate că vremurile s-au schimbat mult, oamenii le mai atribuie pietrelor calităţi supranaturale. Se spune că în funcţie de forma ori culoarea pietrei, aceasta poate aduce noroc, sau dimpotrivă - nefericire, că atrage energii pozitive sau negative. De aceea, piatra pe care o purtăm trebuie să se potrivească cât mai bine personalităţii pe care o avem, felului nostru de a fi. Iată ce afirmă specialiştii în calităţile pietrelor preţioase pentru fiecare zodie în parte... *Berbec: Piatra ideală - Diamantul, Hematitul *Taur - Smarald, Cuarţ roz *Gemeni -Agata şi Aventurinul verde *Rac - Perla, Ochi de tigru auriu *Leu - Rubin, Carneol *Fecioara - Jasp roşu, Amazonit *Balanţa - Safir, Lepidolit *Scorpion - Opal, Unakit *Săgetător - Topaz, Obsidian negru *Capricorn - Garnet, Malachit *Vărsător - Aquamarin, Fluorit *Peştii - Ametist, Piatra lunii. La fel de importantă este şi culoarea pietrelor, care se spune că are abilitatea de a dezvolta anumite calităţi ale posesorului: 1. Piatra albă dezvoltă în persoana care o poartă plăcerea de a munci şi sentimentul de libertate. 2. Piatra de culoare roşie stimulează energia în persoana respectivă, dezvoltă funcţiile protectoare ale organismului. 3. Piatra portocalie - simbol al graţiei şi simţului artistic - dezvoltă simţul frumosului. 4. Piatra verde simbolizează integritatea personalităţii, de aceea posesoarea ei va fi răbdătoare, chibzuită. 5. Piatra albastră ajută la dezvoltarea intuiţiei, a simţului practic. 6. Piatra violetă simbolizează magia, iar cea purpurie - libertatea în gândire. 7. Piatra neagră - reprezintă simbolul începutului şi al sfârşitului, totodată. Este, de asemenea, important să ştim: în prezent, specialiştii includ în grupul pietrelor preţioase diamantul, rubinul, safirul şi smaraldul. Topazul, acvamarinul, cuarţul fumuriu sau ametistul, folosite şi ele la bijuterii, sunt considerate mai puţin valoroase. *** Primim la redacţie: Dacă vreţi să scăpaţi de insecte, procedaţi ca mine! Orice gospodină ştie că, o dată cu sosirea anotimpului cald, vrem, nu vrem (şi oricât de mari sforţări am face pentru menţinerea curăţeniei) în casele noastre apar nesuferitele insecte, de la ţânţari, la furnici, muşte ori chiar gândaci de bucătărie! Furnicile se instalează cel mai rapid, stabilindu-şi un adevărat traseu pe care îl urmează cu cea mai mare precizie. De ele putem scăpa mai uşor, tocmai distrugându-le drumul! Puţină pâine îmbibată în acid boric (substanţa se găseşte în farmacii!) sau pur şi simplu praf de copt - şi problema va fi rezolvată. Dacă v-aţi trezit în balcon cu un muşuroi de furnici - de ajutor ne poate fi şi puţină pudră de talc presărată peste acesta. Pentru a putea preveni apariţia furnicilor, eu ung pervazul ferestrei şi tocul uşii cu suc de lămâie. O altă metodă este trasarea unei linii cu ajutorul cretei, pe locurile unde ar putea să pătrundă în casă: furnicile nu pot trece peste urmele de cretă, nu vă pot oferi o explicaţie a acestui fapt, ştiu doar că este aşa. În ceea ce priveşte muştele, am citit recent că ele pot răspândi peste 30 de boli, contaminând atât oamenii, cât şi animalele. Fiind cald, ele se înmulţesc cu o viteză uimitoare, primul pas, de aceea, trebuie să fie acoperirea tuturor alimentelor şi dezinfectarea locurilor de depozitare a gunoiului, mai ales pe timpul verii. Aş oferi aici un sfat: renunţaţi la găleata de gunoi de sub chiuvetă, vara - se poate transforma într-un adevărat focar de infecţie! Pentru că stau la bloc, adun resturile menajere într-o pungă, pe care o arunc imediat ce mi-am încheiat munca în bucătărie! În fine, în ceea ce priveşte gândacii de bucătărie, poate cele mai nesuferite insecte şi, în acelaşi timp, şi cele mai periculoase!, din farmaciile veterinare pot fi cumpărate fiole cu o substanţă specială pentru combaterea lor, costă doar 25.000 lei bucata, cu patru fiole şi un litru şi jumătate de apă introduse în pulverizator, veţi scăpa, fără îndoială, de aceşti musafiri nepoftiţi. Pe lângă această substanţă, putem cumpăra şi spray-uri, eu am descoperit recent "Cobra", un spray special pentru gândaci şi ţânţari, costă doar 48.000 lei şi efectul este garantat! Viorica Stamatiu, Oradea, strada Aluminei nr. 47 *** Cosmetică şi frumuseţe: Chiar şi pielea grasă trebuie hidratată! Fac parte dintre femeile care nu îşi pot permite să treacă prea des pragul unităţilor şi saloanelor de cosmetică, ( puţinătatea banilor de care dispun bună parte dintre reprezentantele sexului frumos are, aici, un cuvânt greu de spus!) aşa că toate "operaţiile" de înfrumuseţare le efectuez acasă, la sfârşit de săptămână. Pentru că tenul meu îmi cauzează suficiente dureri de cap, informându-mă de la alte femei, am căutat să găsesc cele mai bune soluţii pentru ca, în special acum, în perioada de vară, el să capete un aspect cât mai strălucitor şi mai curat. Vă ofer, în consecinţă, câteva sfaturi, consider eu, utile fiecărei doamne şi domnişoare... * Amestecaţi brânza de vaci proaspătă cu ulei din germeni de grâu. Compoziţia se aplică pe faţă, în strat gros, lăsată să acţioneze timp de minimum 10 minute, după care faţa se clăteşte cu apă caldă. Aceleaşi efecte benefice le are şi smântâna amestecată cu uleiul menţionat. * O curăţire eficientă a pielii feţei se poate realiza cu ajutorul sării marine, foarte sănătoase, de altfel, pentru organism (nu reţine apa!): prin frecarea uşoară cu finele particule se obţine o netezire a pielii şi o stimulare a circulaţiei. Atenţie: nu vă "bruscaţi", însă, faţa, frecând prea energic, ci uşor, cu mişcări circulare. * O dată pe săptămână, îmi curăţ faţa cu felii de măr, această operaţiune contribuie la îndepărtarea impurităţilor, fără ca pielea să fie iritată. * Pentru o curăţire perfectă aveţi nevoie şi de o apă de faţă dezinfectantă. Soluţia poate fi găsită în magazinele de profil şi în farmacii. * Cartoful crud face parte dintre legumele indicate în tratamentele pielii. Ce trebuie să faceţi? Foarte simplu: treceţi o felie de cartof crud peste faţă, renunţând astfel la tamponul de vată! Cartoful contribuie la obţinerea unui ten proaspăt, strălucitor şi roz! * Ceaiurile verzi, pe care le puteţi cumpăra din magazinele Plafar, sunt foarte bune pentru tipul gras de piele. Preparaţi acest ceai şi spălaţi-vă faţa de două, trei ori pe zi, în special în perioada caniculară. Efectele sunt vizibile şi vor contribui la o mai bună stare a pielii! Cristina Avram, Oradea, Aleea Peneş Curcanul nr. 1 *** Protecţie de nădejde împotriva transpiraţiei: Rozmarinul! Multe dintre noi avem de-a face, mai ales când temperaturile sunt în creştere, cu tendinţa de a secreta multă transpiraţie. Pe lângă aspectul deloc plăcut, la persoanele afectate, traspiraţia excesivă poate duce chiar şi la o adevărată suferinţă psihică. Dacă sunt excluse afecţiunile - tulburările de natură endocrină, nervoase, chiar diabetul, la dispoziţia celor afectaţi stă o adevărată industrie de antiperspirante, cremele, loţiunile, deodorantele putând fi cumpărate din magazinele de profil ce se întrec în a ne pune la dispoziţie produse aparţinând unor mărci de prestigiu. Ele sunt, însă, destul de costisitoare, aşa că - în cele ce urmează - vă oferim sfatul trimis, prin intermediul unei scrisori - de către doamna Marinela Duca, din Oradea, strada Călugăreni nr. 5. Deci... Un leac călugăresc: rozmarinul. Se spune că pe timpuri, călugării benedictini nu miroseau niciodată a transpiraţie, fiindcă se spălau cu oţet neutralizat de rozmarin. Tonifiant, aromatic, cu efecte astringente, rozmarinul se bucură de o adevărată reputaţie, aşa cum, de altfel, se întâmplă şi acum, în gospodăriile de la ţară. Ce trebuie făcut? Se pun la macerat, într-un litru de oţet, un pumn de flori şi frunze din menţionata plantă. Se ţin vreme de 15 zile, la soare. Se filtrează şi se trage în sticle. Puneţi apă rece într-un lighean, adăugaţi 4-5 linguri de oţet de rozmarin şi clătiţi-vă până la brâu. Este o adevărată binefacere!