Tom Cruise ar putea avea o apariţie specială în a şaptea parte a francizei "Războiul stelelor", regizată de J.J. Abrams, cu care actorul american a colaborat la "Misiune Imposibilă III."

Actorul, în vârstă de 51 de ani, care este prieten apropiat al regizorului şi scenaristului de J.J. Abrams, s-a întâlnit cu acesta în weekend pentru a discuta detaliile unei apariţii speciale în producţia "Războiul stelelor VII", ale cărui filmări sunt în curs de desfăşurare la Londra. "Tom (Cruise, n.r.) s-a aflat la Londra mai bine de o săptămână şi s-a întâlnit în weekend J.J. şi cu alte persoane care lucrează la «Războiul stelelor». Sâmbătă seară, un grup de cinci persoane s-a întâlnit cu acesta pentru a lua cina la Belgravia Hotel. J.J. este încântat să lucreze cu Tom ori de câte ori are ocazia", a declarat o sursă pentru publicaţia The Sun. Cel de-al şaptelea film din franciza "Războiul stelelor/ Star Wars" - conceput ca prima parte dintr-o trilogie - va fi lansat în cinematografe pe 18 decembrie 2015, iar studiourile Disney intenţionează să realizeze, în paralel cu cele trei lungmetraje din serie, producţii spin-off, cu o poveste independentă. Franciza "Star Wars", creată de George Lucas, a generat încasări de peste 4,4 miliarde de dolari în box office-ul mondial, după lansarea pe marile ecrane a primului film din serie, în anul 1977. Următoarele două filme ale francizei, "Războiul stelelor VIII" şi "Războiul stelelor IX", ar putea fi regizate de Rian Johnson, realizatorul peliculei "Looper: Asasin în viitor" (2012).