Actriţa americană Lindsay Lohan, eliberată pe cauţiune în weekendul trecut, s-a internat din proprie iniţiativă într-o clinică de tratare a dependenţei de medicamente şi alte substanţe, pentru a cincea oară în ultimii trei ani, informează people.com.
Actriţa, în vârstă de 24 de ani, care a petrecut recent 23 de zile într-un program de dezintoxicare la UCLA Medical Center, intenţionează să îşi "intensifice tratamentul" şi "să facă mai mult" decât în timpul precedentelor ei tentative de reabilitare, a declarat o sursă. Numele clinicii de dezintoxicare în care s-a internat starleta americană nu a fost dat publicităţii, însă, potrivit aceleiaşi surse, clinica se află în partea de sud a statului California. Actriţa s-a internat din proprie iniţiativă, în seara de luni. Lindsay Lohan a fost eliberată din închisoarea Lyndwood din California, pe 24 septembrie, după ce a câştigat apelul prin care solicita justiţiei americane să o elibereze pe cauţiune. Lohan, care a fost condamnată, vineri, la patru săptămâni de închisoare pentru încălcarea termenilor de eliberare condiţionată, a fost eliberată sâmbătă, după ce a plătit cauţiunea. Iniţial, un judecător american ordonase ca Lohan să stea după gratii până pe 22 octombrie când urmează să aibă loc o nouă audiere în cazul său, dar un alt judecător a revocat decizia şi a stabilit o cauţiune de 300.000 de dolari pentru eliberarea actriţei. Lindsay Lohan, aflată în regim de eliberare condiţionată în urma recentelor ei probleme cu justiţia, a fost convocată la tribunal, săptămâna trecută, după ce a fost testată pozitiv la un test antidrog.
După ce a petrecut 13 zile într-o închisoare din Los Angeles, la sfârşitul lunii iulie şi începutul lunii august, actriţa s-a internat într-o clinică de dezintoxicare, unde trebuia să rămână timp de 90 de zile. Justiţia i-a permis în cele din urmă starletei americane să se întoarcă în reşedinţa ei, la sfârşitul lunii august, în schimbul unui control medical şi psihologic foarte strict, ce impune efectuarea a două teste săptămânale antialcool şi antidrog. La sfârşitul lunii august, judecătorul însărcinat cu judecarea cazului a avertizat-o pe starletă că orice test care se va dovedi pozitiv va atrage după sine o pedeapsă de 30 de zile de închisoare.