La Paris - Lacătele iubirii vor fi topite
"Lacătele iubirii", pe care cuplurile de îndrăgostiţi le fixau de-a lungul balustradelor podurilor pariziene, pentru a-şi "sigila" uniunea, aruncând apoi cheia în Sena, şi-au făcut apariţia la Paris în 2008. O balustradă de pe celebrul Pont des Arts din Paris care s-a prăbuşit, în luna iunie 2014, sub greutatea miilor de "lacăte ale iubirii" a cauzat evacuarea acelei pasarele pentru pietoni care traversează Sena în faţa muzeului Luvru şi oferă pietonilor una dintre cele mai frumoase vederi asupra Parisului. Acţiunea de eliminare a lacătelor va dura o săptămână, aceste simboluri ale iubirii urmând să fie înlocuite de o instalaţie artistică. Ulterior, din toamna acestui an, în locul grilajelor pe care erau montate lacătele vor fi instalate panouri de sticlă. Cele aproximativ 45 de tone de metal reprezentând lacătele vor fi topite pentru a fi refolosite pentru o altă operă de artă. În luna august a anului trecut, primăria din Paris a lansat o campanie de presă prin care a cerut cuplurilor de îndrăgostiţi să înlocuiască lacătele fixate pe balustradele podurilor pariziene cu selfie-uri publicate pe internet. "Ideea este de a propune cuplurilor alternativa selfie-urilor pentru lacăte, explicându-le că acestea din urmă sunt prea grele şi avariază podurile pariziene", a explicat la momentul respectiv Primăria din Paris. Cuplurile de îndrăgostiţi vor putea să "îşi imortalizeze iubirea mai degrabă online decât pe podurile din Paris".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.