Jeremy Irons a străbătut Transilvania pe motocicletă
Actorul laureat cu premiul Oscar a străbătut Ardealul în deplin anonimat, fiind însoţit în vizita sa în România de o tânără, care l-a ajutat să se înţeleagă cu gazdele din satul Rîmetea. Potrivit proprietarului pensiunii, la al cărei restaurant Jeremy Irons s-a oprit timp de circa o oră pentru a se odihni, actorul a mâncat o supă de perişoare şi a gustat palincă. De asemenea, nişte fotografi din Ungaria, aflaţi întâmplător la acel restaurant, l-au recunoscut pe celebrul actor şi l-au fotografiat. Raab Zoltan, unul din fotografii care au vorbit cu Irons, a declarat că actorul i-a povestit că face turul Transilvaniei cu motorul, că a parcurs deja mii de kilometri şi că pentru el aceasta este o relaxare între filmări. După popasul făcut la Rîmetea, Jeremy Irons a plecat împreună cu însoţitoarea lui spre Aiud, după cum au mai spus cei care au discutat cu actorul. În Rîmetea locuiesc doar 600 de persoane, care trăiesc din turism. În plus, sătenii au avut grijă să-şi reabiliteze casele vechi, unele dintre acestea fiind parte a patrimoniului cultural naţional.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.