Comedia "Băiatu' tatii", cu Adam Sandler şi Andy Samberg în rolurile principale, va avea premiera pe marile ecrane româneşti pe 17 august.

Adolescentul Donny Berger (Adam Sandler) ajunge tată din întâmplare, la vârsta de 14 ani, după o aventură cu profesoara lui, Mary McGarricle (Susan Sarandon). Însă, în urma acestei aventuri, doamna McGarricle ajunge la închisoare, iar Donny trebuie să-l crească pe Todd, băieţelul născut din relaţia lor plină de pasiune, însă eşuează în această misiune. 30 de ani mai târziu, Todd (Andy Samberg) este un investitor de succes pe Wall Street şi nu şi-a mai văzut tatăl de foarte mulţi ani. Însă Donny are probleme cu fiscul şi este ameninţat cu închisoarea şi se gândeşte că singura salvare poate veni de la fiul său, de la care să obţină banii şi să-şi plătească datoriile. Tatăl şi fiul se reîntâlnesc în ajunul nunţii lui Todd cu Jamie (Leighton Meester). Donny reuşeşte astfel să dea peste cap toate pregătirile pentru nuntă. O producţie Happy Madison, filmul este regizat de Sean Anders ("În sexcursie/ Sex Drive"), după un scenariu de David Caspe. Din distribuţie mai fac parte James Caan, Vanilla Ice, Will Forte, Ciara, Milo Ventimiglia, Rachel Dratch, Eva Amurri Martino şi Tony Orlando. În vârstă de 45 de ani, Adam Sandler ocupă locul al doilea în topul pe 2012 al celor mai bine plătiţi actori de la Hollywood.