Inna va cânta în deschiderea FOTE 2013, programată duminică, 17 februarie, de la ora 19:30, pe arena Liceului Sportiv din Braşov, unde organizatorii au anunţat că va fi prezent şi Jacques Rogge, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic.

Programul artistic cuprinde un concert al Trupei Sensor şi joc de lasere şi lumini. Ceremonia intonării imnului de stat al României va fi asigurată de Corul Unison, iar salutul de bun venit la festival va fi efectuat în 3 limbi (română, engleză şi franceză). În program va urma defilarea delegaţiilor, prima ţară fiind Grecia, dupa care, în ordine alfabetică, în engleză, ţările participante, ultima fiind România. Festivalul Olimpic al Tineretului European va fi declarat deschis de preşedintele României sau, în cazul în care nu este prezent, de către primul ministru, iar preşedintele EOC Patrick Hichey va ţine un discurs. Din program mai fac parte anunţarea ceremoniei de arborare a drapelului olimpic şi intonarea imnului olimpic, intrarea torţa pe stadion şi aprinderea oficială a flăcării olimpice şi jurământul sportivilor, arbitrilor şi antrenorilor. Inna, pe numele real Elena Alexandra Apostoleanu, s-a născut pe 16 octombrie 1986 în Mangalia. Solista, care a adoptat stilul muzical dance, este cea mai cunoscută artistă româncă de peste hotare. Ea a devenit cunoscută după ce a lansat în 2008 single-ul HOT, care în scurt timp a devenit un hit la  radiourile din România, Bulgaria, Polonia, Rusia, Ungaria, Turcia şi Grecia. În 2009 Inna a lansat primul său album, "Hot", care a ajuns pe primele locuri în topurile europene. În 2009 şi 2010 Inna a câştigat peste 10 premii în cadrul mai multor competiţii muzicale, cele mai notabile fiind Romanian Music Awards şi MTV Music Awards, piesele nominalizate fiind "Hot", "Love" şi "Amazing".