O nouă specie de broască ţestoasă, contemporană cu dinozaurii pitici din Transilvania, a fost descoperită de paleontologi pe teritoriul Geoparcului Internaţional UNESCO Ţara Haţegului, informează un comunicat al Universităţii din Bucureşti.

Paleontologii au denumit noua descoperire Dortoka vremiri, în onoarea celebrului paleontolog român Matyas Vremir, decedat în iulie 2020.

Specia nou descoperită face parte dintr-o familie mai mare de broaşte ţestoase specifice mai mult emisferei sudice. Fosilele celei mai apropiate dintre rudele sale datează de acum circa 57 de milioane de ani şi au fost identificate în nord-vestul României. Astfel, această nouă descoperire oferă o perspectivă importantă asupra identităţii supravieţuitorilor extincţiilor în masă, de la sfârşitul Cretacicului, care a dus la dispariţia dinozaurilor.

„Kallokibotion bajazidi a fost prima specie de broască ţestoasă fosilă identificată de pe actualul teritoriu al Geoparcului Ţara Haţegului, contemporană cu dinozaurii pitici. Această specie era comună, dovadă fiind resturile ei, care se regăsesc din abundenţă în rocile fosilifere de aici. Specia a fost descrisă de Franz Nopcsa în 1923, deci acum aproape un secol; într-un fel, descoperirea noastră reprezintă un omagiu centenar adus activităţii acestui important cercetător originar din zona Haţegului, descoperitorul celebrilor dinozauri pitici. Dortoka, spre deosebire de Kallokibotion, era o specie mai rară. Acest motiv, dar şi dimensiunile ei mai mici, explică cum de a ajuns să fie identificată abia după un secol de cercetări. Chiar şi după descoperirea exemplarului descris de noi, au trecut aproape 30 de ani până am reuşit să stabilim identitatea acestuia”, afirmă conf. Zoltan Csiki-Sava de la Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti, co-autor al studiului.

Exemplarul fosilizat studiat este foarte bine conservat şi oferă o mulţime de detalii referitoare la această specie de broască ţestoasă. Carapacea descoperită este aproape completă, are aproximativ 19 cm lungime şi o formă ovală. Plastronul (abdomenul) s-a păstrat în întregime, având o lungime de 15,5 cm. Ambele, carapacea şi plastronul, prezintă ornamente caracteristice genului de ţestoase Dortoka şi sunt mai subţiri decât cele ale contemporanelor lor, broaştele ţestoase Kallokibotion, care erau de talie semnificativ mai mare, se arată în comunicat.

„Singura ţestoasă despre care ştim că a coexistat cu noua specie descoperită trăia pe uscat şi nu a supravieţuit extincţiei în masă. În schimb, această specie nouă a fost o ţestoasă de apă dulce. Acest aspect se potriveşte unui model observat anterior în faunele contemporane din America de Nord, unde vertebratele terestre au dispărut în număr semnificativ mai mare decât cele de apă dulce la finele perioadei cretacice”, afirmă Felix Augustin, doctorand al Universităţii din Tubingen şi autor principal al articolului.

Cercetătorii iau în calcul ipoteza că acest fapt ar putea fi posibil pentru că lanţurile trofice acvatice se bazează în mare măsură pe material organic în descompunere care poate fi disponibil şi în condiţii de mediu extreme, când lanţurile trofice terestre sunt distruse.

Descoperirea a fost publicată recent în Journal of Systematic Palaeontology, iar studiile au fost realizate de o echipă internaţională alcătuită din Felix J. Augustin şi Andreas T. Matzke de la Universitatea Tubingen (Germania), Zoltan Csiki-Sava de la Universitatea din Bucureşti (România), Gabor Botfalvai de la Muzeul de Istorie Naturală şi Universitatea Eotvos Lorand - Budapesta (Ungaria) şi Marton Rabi de la Universitatea din Halle-Wittenberg (Germania).

Echipa de cercetători implicată în descoperire reuneşte universităţile din Tubingen (Germania) şi Bucureşti (România) - membre ale Consorţiului Universitar CIVIS - şi instituţii de ştiinţă din Ungaria cu care Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti a încheiat un acord de cooperare ştiinţifică pe 5 ani pentru realizarea de studii paleontologice pe fosile descoperite pe actualul teritoriu al Geoparcului Internaţional UNESCO Ţara Haţegului.