Cele două Blondy nu se mai despart
Cristina Rus a hotărât, în urma unor întâlniri cu managerul şi cu impresarul trupei Blondy, să continue să cânte în trupă, "neînţelegerile ivite nefiind de natură să impieteze asupra activităţii acesteia". La 11 ianuarie, în urma negocierilor purtate la o firmă de avocatură, Cristina Rus, managerul Radu Groza şi impresarul Lucian Mitrea au decis că trupa Blondy îşi va continua activitatea în lumea muzicii în aceeaşi formulă ca şi până acum, iar tot ceea ce s-a scris cu privire la relaţia Cristinei Rus cu managerul Radu Groza şi impresarul Lucian Mitrea a fost generat de o neînţelegere. "Problemele financiare la care Cristina a făcut referire aveau în vedere drepturi băneşti care au fost cu precădere aferente lunii decembrie şi care au fost achitate în totalitate", se precizează într-un comunicat semnat de Radu Groza şi de Lucian Mitrea. Cei doi susţin că, în prezent, nu există nici o obligaţie de plată restantă din partea vreuneia dintre părţi şi că au început negocierile cu Cristina Rus în vederea încheierii unui nou contract. Andreea Bănică a semnat deja prelungirea contractului de management şi impresariat artistic cu managerul Radu Groza şi impresarul Lucian Mitrea, se mai arată în comunicat. La începutul acestui an au apărut mai multe zvonuri că cele două componente ale trupei Blondy ar urma să se despartă din cauza unor nemulţumiri, mai ales financiare, ale Cristinei Rus.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.