Cătălin Măruţă a declarat că el ar pleca într-o "Vacanţă la prima vedere" doar cu periuţa de dinţi, telefonul mobil, jeanşi şi un tricou.

Prezentatorul emisiunii "Happy Hour" de la Pro TV a declarat în emisiunea "Alarma" de la ProFM, ieri dimineaţă, că printre cele mai frumoase amintiri ale sale se numără vacanţele fulger petrecute cu gaşca lui de prieteni pe vremea în care avea nevoie doar de un bilet de tren, de o pereche de şlapi şi de un tricou. "Te sui în tren, pleci la mare şi cu banii pe care îi ai în buzunar te descurci. Dacă nu, dormi pe plajă - aia e viaţă, aia e vacanţă adevărată şi, culmea, întotdeauna astea ies cel mai bine", şi-a amintit Cătălin, care, ultima dată, a fost plecat într-o astfel de aventură "în facultate, acum 10 ani". "Am îmbătrânit de atunci", a mai spus Cătălin. Însă i-ar plăcea să i se facă surprize de acest fel şi să plece spre o destinaţie pe care să nu o ştie dinainte. Întrebat de DJ Sara ce ar lua cu el dacă ar pleca într-o "Vacanţă la prima vedere", Cătălin a răspuns prompt: "Periuţa de dinţi, telefonul mobil cu încărcător, o pereche de blugi, un tricou şi o pijama".