Cântăreaţa Joan Baez, spitalizată după ce a căzut dintr-un copac
Cântăreaţa Joan Baez, considerată una dintre legendele muzicii folk americane, a fost internată, sâmbătă, într-un spital din California, după ce a căzut de la o înălţime de peste şase metri dintr-un copac aflat în grădina casei sale.
Joan Baez a fost transportată cu ambulanţa, sâmbătă, la Stanford Hospital din California, după ce a alunecat şi a căzut în timp ce încerca să urce într-o căsuţă din lemn, amenajată într-un stejar vechi de 200 de ani, aflat în spatele reşedinţei sale. Cântăreaţa americană a suferit câteva "răni minore". Joan Baez a fost externată şi în prezent se odihneşte în reşedinţa ei din California, a declarat agentul de presă al artistei. Joan Baez, care va împlini 70 de ani în ianuarie 2011, a construit o căsuţă din lemn în stejarul vechi de 200 de ani din spatele reşedinţei sale. Cântăreaţa doarme de multe ori în acea căsuţă, atunci când vremea este frumoasă. Artista a declarat că a construit o căsuţă în acel copac deoarece îşi dorea un loc liniştit în care să mediteze, să compună şi să fie aproape de natură. "Am dormit în copac toată vara. Mă urc în copac pe o scară, cu ajutorul unor frânghii. Păsările sunt acolo, lângă mine, în fiecare dimineaţă. Uneori, ele zboară atât de aproape de mine, încât simt vântul şi curentul de aer creat de aripile lor. Aceste lucruri reprezintă un adevărat rai pentru mine", a declarat Joan Baez.
Multa sanatate, Joan ! Sper sa-ti revii cat mai repede ! Doamne-ajuta !