Ana Maria Prodan, mama perfectă - Şi-ar lăsa fetele să pozeze în Playboy
Ana Maria Prodan este o femeie de succes: este căsătorită cu fostul fotbalist Laurenţiu Reghecampf, are două fetiţe dintr-o relaţie anterioară şi un băieţel cu actualul soţ. Deşi este o femeie extrem de ocupată, Ana Maria are timp de toate. Şi-a revenit la forma de dinainte de naştere şi este gata să pozeze din nou goală, dacă primeşte o ofertă interesantă. Mai mult, n-ar avea nimic împotrivă dacă peste câţiva ani fetele sale vor apărea în ipostaze la fel de incendiare în reviste. "La 18 ani, dacă ajung pe picioarele lor, pot poza fără probleme. Pozele artistice sunt frumoase. Eu una mă mândresc cu ele, iar fetele mele le au în camerele lor. Normal că voi poza din nou goală, dar numai dacă o să îmi placă cum arăt. Am trei naşteri la activ. A fost tare greu, pentru că am pus 30 de kg la fiecare", spune Ana Maria pentru site-ul prefecte.ro. Prietenă bună cu Adrian Mutu, Ana Maria Prodan recunoaşte că a căzut şi ea, ca şi fotbalistul, în patima pastilelor de slăbit. "Am luat şi eu pastile de slăbit. Am luat tot ce se poate încerca. Nu este ok. Nu le recomand nimănui", povesteşte Ana Maria. Criticată de mulţi pentru coafura sa ciudată, Ana Maria nu are de gând să îşi schimbe stilul. "Sunt unicat! De ce să aplec urechea la ce spun alţii?! De ce să-mi fac părul drept şi să devin o femeie comună?", spune Ana Maria Prodan.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.