"Sărutul" lui Brâncuşi vândut cu peste 8,5 milioane dolari
Versiunea sculpturii "Sărutul" (Le Baiser), de Constantin Brâncuşi, care a fost vândută pentru 8.565.000 de dolari la licitaţia organizată de casa Christie's marţi, la New York, a fost cumpărată de un cuplu de colecţionari americani.
Lucrarea, având dimensiuni de aproximativ 36 x 24 centimetri, realizată în ghips, este una dintre cele şase variante ale sculpturii, înfăţişând doi îndrăgostiţi îmbrăţişaţi şi uniţi prin sărut, realizate de artistul român de-a lungul carierei sale. Preţul obţinut pentru sculptura lui Brâncuşi a fost de 8.565.000 de dolari (7,5 milioane de dolari plus comisionul casei Christie's), depăşind estimările organizatorilor, care o situau între 5 şi 8 milioane de dolari. Cumpărătorii: un cuplu de colecţionari americani aflat în sală, în care soţia a avut ultimul cuvânt, după un duel de oferte cu alţi doi amatori, care a durat mai bine de trei minute. Reprezentanţii Christie's s-au declarat extrem de satisfăcuţi de preţul obţinut pentru "Sărutul" lui Brâncuşi: "Suntem foarte mulţumiţi de preţul obţinut. Trebuie să ţinem cont de faptul că lucrarea este modelată în ghips, nu bronz turnat în câteva modele similare, ceea ce îi conferă unicitate", a explicat Andreas Rumbler, comisarul licitaţiei. Aceasta este a doua lucrare a artistului român scoasă la vânzare de casa de licitaţii Christie's la New York în ultimii doi ani. "Muza", o altă lucrare de referinţă din creaţia lui Brâncuşi, a fost vândută pentru 12,4 milioane de dolari în 2012, fiind achiziţionată de un colecţionar privat. Actuala versiune a "Sărutului" scoasă la licitaţie marţi de casa Christie's este una de maturitate, realizată de artist în anul 1946, fiind o reproducere fidelă a versiunii în calcar, din 1925.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.