O problemă destul de importantă pentru salariaţi o reprezintă cea privind remuneraţia care trebuie să fie achitată acestora, în ipoteza în care societatea comercială angajatoare intră în procedură de insolvenţă.

Conform articolului 2 din Legea 200 din 2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, plata creanţelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă şi din contractele colective de muncă încheiate de salariaţi se poate asigura din resursele Fondului. Trebuie îndeplinite două condiţii pentru a se putea asigura această plată, mai precis, prima condiţie impusă de către legiuitor este că faţă de societatea comercială angajatoare trebuie să se fi pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă de deschidere a procedurii insolvenţei, iar cea de-a doua condiţie este ca faţă de aceeaşi societate comercială angajatoare să se fi dispus măsura ridicării totale sau parţiale a dreptului de administrare (articolul 2 Legea 200 din 2006).

Resursele Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale sunt constituite în mod special din contribuţiile angajatorilor, contribuţii care în conformitate cu prevederile articolului 7 din Legea 200 din 2006, sunt obligatorii („Angajatorii au obligaţia de a plăti, potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, contribuţia asiguratorie pentru muncă”). Conform articolului 13 din Legea 200 din 2006, din resursele Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale se suportă următoarele categorii de creanţe salariale: a) salariile restante; b) compensaţiile băneşti restante, datorate de angajatori pentru concediul de odihnă neefectuat de salariaţi, dar numai pentru maximum un an de muncă; c) plăţile compensatorii restante, în cuantumul stabilit în contractul colectiv de muncă şi/sau în contractul individual de muncă, în cazul încetării raporturilor de muncă; d) compensaţiile restante pe care angajatorii au obligaţia de a le plăti, potrivit contractului colectiv de muncă şi/sau contractului individual de muncă, în cazul accidentelor de muncă sau al bolilor profesionale; e) indemnizaţiile restante, pe care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a le plăti pe durata întreruperii temporare a activităţii.

Există şi interdicţii în ceea ce priveşte creanţele salariale care pot să fie suportate din cadrul Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, mai precis din cadrul Fondului nu pot să fie suportate - „contribuţiile sociale datorate de angajatorii în stare de insolvenţă” (articolul 13 alinaitul 2 din Legea 200 din 2006).