În cadrul prezentului articol vom  aborda  ca și tematică o  hotărâre de speță  pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost abordată  problema  câinilor fără stăpân și răspunderea pentru prejudiciul cauzat de către aceștia.

Dacă este să avem în vedere prevederile legale care reglementează această  problemă juridică, trebuie să indicăm faptul că  în conformitate cu prevederile  cuprinse în cadrul articolului 7 aliniatul 1 OUG 55 din 2002 – „Consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sunt considerate proprietari ai câinilor fără stăpân şi ai câinilor care circulă liberi, fără însoţitor, în locuri publice, care nu au fost revendicaţi ori adoptaţi în condiţiile prevederilor legale şi au obligaţia de a captura şi escortă aceşti câini, prin intermediul personalului calificat” și conform articolului 7 aliniatul 2 din cadrul aceluiași act normativ, respectiv OUG 55 din 2002 – „Dispoziţiile din Codul civil privind răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale se aplică în mod corespunzător”. De asemenea conform prevederilor cuprinse în cadrul articolului 2 aliniatul 1 din cadrul OUG 155 din 2001 – „Consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului București au obligația de a amenaja și de a suplimenta din fonduri proprii în funcție de necesități, în condițiile prevăzute în anexa nr. 1, adăposturile publice pentru câinii fără stăpân”. Față de aceste prevederi legale Înalta Curte de Casație și Justiție  a evidențiat în  cadrul unei decizii de speță faptul că  – „în sarcina autorităţilor locale există obligaţia de identificare, capturare şi escortare a câinilor fără stăpân, neidentificaţi şi neînregistraţi, obligație dedusă din interpretarea art. 7 alin. 1 din OUG nr. 55/2002 – care identifică consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale ca fiind proprietarii câinilor fără stăpân care circulă liberi, fără însoţitori, în locurile publice – şi art. 1, 2 şi 4 din OUG nr. 155/2001. În speță, instanța supremă a constatat că în condiţiile în care reclamanta a fost atacată de câini fără stăpân, pe teritoriul oraşului într-un loc public, omisiunea luării măsurilor cuvenite de către entitatea responsabilă în vederea evitării incidentului cauzat de animalele aflate în paza sa juridică, reprezintă fapta sa ilicită, fiind întrunite dispoziţiile art. 1349 şi art. 1375 C. civ.” (Decizia nr. 1054 din 4 iunie 2020, pronunțată de Secţia I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în în Buletinul Casației nr. 1/2020, pag. 67-79). Așadar, oricare justițiabil trebuie să aibe în vedere faptul că în ipoteza în  care  este atacat într-un loc public de un câine fără stăpân, acțiunea civilă pentru repararea prejudiciului suferit, atât moral cât și material va  fi îndreptată  împotriva  Consiliului Local al localității unde s-a produs fapta prejudiciabilă.