Păstrând tema abordată săptămâna trecută, care viza dreptul la propria imagine, dreptul la viaţa privată şi dreptul la demnitate, aşa cum sunt ele definite de legiuitor în cadrul art. 72 alin. 1 Cod civil: „Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale”, în cadrul art. 71 alin. 1 Cod civil: „Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private” şi în cadrul art. 73 alin. 1 Cod civil – „Orice persoană are dreptul la propria imagine”, este de observat faptul că acelaşi legiuitor reglementează şi ipoteze în care sunt permise limitări ale acestor drepturi.

Aceste limitări sunt definite expres de către legiuitor în cadrul art. 75 Cod civil şi presupun fie acţiuni autorizate de către legiuitorul naţional ori internaţional: „Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte” (arti. 75 alin. 1 Cod civil), fie presupun acţiuni care sunt exercitate cu bună-credinţă şi cu respectarea prevederilor legale: „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune” (art. 75 alin. 2 Cod civil).

De asemenea, legiuitorul reglementează şi noţiunea de consimţământ al persoanei prejudiciate prin acţiuni materiale care afectează dreptul la propria imagine, dreptul la viaţa privată şi dreptul la demnitate, mai precis conform art. 76 Cod civil: „Când însuşi cel la care se referă o informaţie sau un material le pune la dispoziţia unei persoane fizice ori persoane juridice despre care are cunoştinţă că îşi desfăşoară activitatea în domeniul informării publicului, consimţământul pentru utilizarea acestora este prezumat, nefiind necesar un acord scris”.

Un element particular care trebuie să fie avut în vedere ţine de faptul că aceste drepturi nepatrimoniale nu sunt deţinute doar de persoana fizică, într-o decizie de speţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a evidenţiat faptul că: „Reputația nu este un drept care să poată aparține exclusiv persoanei fizice. Așadar, o persoană juridică nu poate fi exclusă de la dreptul de a pretinde despăgubiri pentru încălcarea dreptului la reputație, drept care nu poate fi limitat la rolul pe care îl poate avea ca element al fondului de comerţ, ci trebuie privit (similar cu situaţia subiectului de drept persoană fizică, potrivit art. 72 Cod civil) ca mod de percepţie şi nivel de apreciere din partea altor subiecte de drept” (ÎCCJ secţ. civ. , dec. civ. nr. 2532 din 24 noiembrie 2020).

Aşadar, cu titlu de concluzie, trebuie manifestată prudenţă maximă privind acţiunile materiale prin care dreptul la propria imagine, dreptul la viaţa privată şi dreptul la demnitate, deţinut de către o persoană fizică ori juridică poate fi lezat, deoarece acestea pot duce la stabilirea de despăgubiri.