Vom rămâne pe teritoriul hotărârilor pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin articolul din această săptămână prezentăm o hotărâre de speţă, care evidenţiază felul în care este interpretată fluctuaţia cursului de schimb valutar, în cadrul contractelor de credit care sunt acordate în monedă străină.

Astfel, pentru contractele de credit în valută, problemele care se pun în practică ţin de faptul că moneda în care este luat credit bancar este supusă fluctuaţiilor, iar aceste fluctuaţii de cele mai multe ori fac mult mai oneroasă obligaţia contractuală asumată de către consumator.

Această fluctuaţie a cursului valutar este apreciată de către consumator ca fiind un câştig pe care banca îl realizează, fără a presta ceva în schimb şi duce la o disproporţie în ceea ce priveşte obligaţiile contractuale.

În aceste condiţii nu puţine sunt litigiile pe rolul instanţelor de judecată prin care consumatorii reclamanţi solicită instanţelor de judecată blocarea/îngheţarea cursului valutar faţă de care se calculează ratele creditului bancar, la o anumită valoarea anterioară, de cele mai multe ori este avută în vedere valoarea de la momentul încheierii contractului de credit.

Practica la nivelul instanţelor de judecată este una nefavorabilă consumatorilor, de cele mai multe ori se invocă ca argument de către instanţele de judecată principiul nominalismului monetar, reglementat de Codul civil la articolul 1488 alin. 1 care evidentiaza faptul că: „Debitorul unei sume de bani este liberat prin remiterea către creditor a sumei nominale datorate”.

Prin decizia civilă cu nr. 310 din 11 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a evidenţiat faptul că instituţiile bancare au obligaţia de informare corectă şi completă a consumatorilor asupra tuturor aspectelor esenţiale ale contractului, însă variaţia cursului leu - CHF era o chestiune ce nu intră în atribuţiile ei privind informarea clienţilor.

Instanţa supremă a evidenţiat faptul că: „este adevărat că profesionistul are o obligaţie de informare, însă aceasta trebuie păstrată în limite rezonabile, neputând să se pretindă anticiparea cursului valutar pe perioade îndelungate de timp”.

De asemenea, instanţa supremă evidenţiază: „că obligaţia de informare nu presupune depăşirea unor limite rezonabile, profesionistul neputând să se transforme în consilierul personal al clientului pe probleme de buget şi să se substituie voinţei consumatorului în alegerea unui produs”.

Aşadar, argumentul care viza posibilitatea băncii de a previziona diferenţele de curs valutar nu este reţinut de către instanţele de judecată şi nici de instanţa supremă, aceasta evidenţiind faptul că: „fluctuaţiile cursului de schimb reprezintă o chestiune de notorietate, aspect cunoscut chiar şi de către cel mai neavizat consumator”.