Continuând subiectul care a fost supus spre atenţia cititorilor, încă de acum două săptămâni, în cadrul prezentului articol ne vom ocupa de alte particularităţi ale ipotecii mobiliare.

La o primă vedere, în măsura în care citim, într-un mod superfical textele de lege cuprinse în cadrul Codului civil, care reglementează ipoteca mobiliară, putem ajunge la o concluzie, care însă ar fi eronată, şi anume că această instituţie este una uşor comprehensibilă şi nu ar necesita ajutorul unui specialist. Această nouă instituţie nu este chiar aşa de clară, deşi textele legale care o reglemenetază sunt concise şi uşor de asimilat, însă rolul acestei rubrici este de a oferi suficiente elemente justiţiabilului, care nu se loveşte în viaţa cotidiană cu noţiuni de natura juridică de o anumită complexitate, precum şi unele elemente care să îl ajute să înţeleagă în primul rând noţiunile juridice tratate, iar în măsura în care ar avea nevoie de efectele acestora, să poată să le aplice la un nivel preliminar. Aşadar, în primul rând trebuie să înţelegem noţiunea de ipotecă mobiliară, care după cum am putut observa este un contract, iar când vorbim despre un contract cunoaștem faptul că acesta presupune două părţi contractante. Însă, dacă justiţiabilul lecturează definiţia legală inserată în cadrul articolului 2387 din cadrul Codului civil, va observa caracterul complex al instituției juridice, în ceea ce priveşte noţiunea în sine, iar aceasta se datorează simplului fapt că ceea ce s-a tratat de către noi în cadrul prezentelor articole vizează ipoteza elementară, mai precis, existenţa unei datorii a cărei executare o garantăm prin încheierea unui contract de ipotecă mobiliară, care va da naştere unor drepturi în favoarea creditorului asupra unui bun pe care îl deţinem în proprietate. Cu toate acestea ipoteca mobiliară ar fi o instituţie extrem de limitată ca și aplicare dacă s-ar rezuma doar la această ipoteză. Leguitorul a avut în vedere acest aspect şi prin reglementarea acesteia i-a oferit o aplicabilitate mult mai largă.

Astfel, contractul de ipoteca mobiliară poate să fie încheiat chiar dacă datoria  nu a luat naştere între cei doi contractanţi (la această concluzie ajungem raportat la textul legal care vine şi prevedere „însă ea produce efecte de la data la care obligaţia garantată ia naştere”). Mai mult nu este obligatoriu ca cel care încheie contractul de ipotecă mobiliară să fie titularul dreptului de proprietate asupra bunului care va face obiectul contractului, iar la această concluzie ajungem raportat la textul legal care evidenţiază faptul că „însă ea produce efecte [...], iar constituitorul dobândeşte drepturi asupra bunurilor mobile ipotecate”. Trebuie subliniat de asemenea faptul că nu este suficient ca părţile să încheie un contract de ipotecă mobiliară, el trebuie să fie adus la cunoştinţa celorlalţi creditori, iar aceasta se face prin publicarea contractului de ipotecă mobiliară în cadrul Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare, care în momentul de faţă se află constituită la nivelul Camerelor de Comerţ şi Industrie.