Activitatea de recuperare a creanţelor fiscale realizată de către organele statului cu atribuţii în această materie, s-a intensificat în cadrul anului anterior şi se poate spune cu siguranţă că această activitate se va menţine în aceiaşi parametrii pentru anul care urmează.

 

În cadrul acestei activităţi, de recuperare a creanţelor fiscale, organele statului au primit un ajutor, vorbim din punct de vedere juridic, din partea Instanţei Supreme, care a venit şi prin Decizia cu numărul 21 din 2017, publicată în cadrul Monitorului Oficial al României, Partea I, numărul 1024 din data de 27 decembrie 2017,  pronunţată în cadrul procedurii Recursului în interesul legii, a stabilit faptul că - „Fapta de evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, prin folosirea de facturi și chitanțe fiscale falsificate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, constituie infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale”. În practică se punea problema dacă toată această activitate infracţională desfăşurată de către o societatea comercială, activitate materială care consta în introducerea în contabilitatea acesteia a unor facturi fiscale ori chitanţe de plată false, în sensul că acestea nu aveau la bază o operaţiune comercială reală, ar fi presupus atât existenţa infracţiunii de evaziune fiscală cât şi existenţa infracţiunii de fals în inscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. S-a constata de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faptul că în practica instanţelor de judecată se conturau două puncte de vedere. Mai precis un punct de vedere care considera că această activitate infracţională - introducerea în contabilitate a unor facturi fiscale ori chitanţe de plată false cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor, reprezintă un concurs de infracţiuni între infracţiunea de evaziune fiscală şi infracţiunile de fals în inscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, iar un al doilea punct de vedere jurisprudenţial care considera că o astfel de activitate infracţională reprezintă doar o infracţiune de evaziune fiscală complexă. Analizând prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost de acord cu punctul de vedere al Procurorului General conform căruia - „elementul material al infracțiunii de evaziune fiscală vizată constă în fapta de a evidenția operațiuni fictive în actele contabile sau în alte documente legale”,iar aceasta presupune o singură infracţiune, mai precis cea de evaziune fiscală, reglementată de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.