Prin prezentul articol vom aduce la cunoștința cititorilor noștri două soluții obligatorii pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul procedurii privind pronunțarea deciziilor privind dezlegara unor chestiuni de drept, care vizează legislația în materia dreptului muncii, cu impact imediat asupra relațiilor juridice dintre angajați și angajatori.

Astfel, în data de 20 octombrie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reunită în cadrul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a pronunțat următoarele soluții:

  • Decizia nr. 362/2025, prin care ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă, în dosarul nr. 3691/99/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile stabilind faptul că – „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 80 alin. (2) şi art. 274 coroborate cu cele ale art. 8, art. 17 alin. (3) lit. g) şi art. 40 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - Executarea de către angajator, la iniţiativa sa, a hotărârii judecătoreşti pronunţate de prima instanţă în sensul reintegrării salariatului pe postul deţinut anterior concedierii nelegale presupune înştiinţarea angajatului cu privire la reactivarea contractului individual de muncă şi cu privire la data reluării efective a raporturilor de muncă”.

Așadar, conform acestei decizii, în ipoteza în care în urma unei hotărâri judecătorești se dispune anularea deciziei de concediere, dacă reluarea raporturilor de muncă se realizează la inițiativa angajatorului, acesta are obligația de a-l înțiința pe angajat cu privire la reluarea raporturilor de muncă și a datei.

  • Decizia nr. 361/2025, prin care ÎCCJ a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 2103/112/2023 stabiliind faptul că – „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003, privind protecţia maternităţii la locul de muncă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 25/2004, cu modificările şi completările ulterioare, concediul de risc maternal reprezintă un caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă în sensul art. 50 lit. b) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

Așadar, conform acestei decizii, prin modalitatea de interpretare a prevederilor legale, ÎCCJ a stabilit faptul că depunerea cererii de concediu de risc maternal de către angajat (însoțită de documentația medicală aferentă) duce automat la activarea măsurii de suspendare de drept a contractului individual de muncă, nefiind necesară o aprobare a acestei cereri din partea angajatorului.