În Transnistria nu este un „conflict înghețat'', Rusia a făcut din regiunea transnistreană un instrument de instabilitate, pe care l-a transformat într-o armă și l-a menținut timp de peste trei decenii cu costuri minime și pârghii maxime, apreciază parlamentarul suedez Björn Söder într-un editorial publicat luni pentru portalul IPN, potrivit Deschide.md.

Evocând decretul președintelui rus Vladimir Putin din 15 mai privind acordarea accelerată pentru obținerea cetățeniei ruse de către locuitorii regiunii transnistrene, deputatul suedez subliniază că un decret asemănător, din 24 aprilie 2019, a introdus exact același mecanism pentru locuitorii regiunilor Donețk și Lugansk din Ucraina, „aceleași excepții, aceeași arhitectură juridică''.

Până în 2026, aproximativ 220.000 de locuitori ai regiunii transnistrene - circa jumătate din populația regiunii - dețin deja pașapoarte rusești, rezultatul a două decenii de investiții paralele: acordarea cetățeniei, plăți sociale, cote educaționale, legături economice și o prezență militară continuă prin Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR). Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a descris noul decret foarte clar: este modul Rusiei de a revendica un teritoriu.

Amendamente adoptate simultan la Moscova au extins temeiurile legale pentru desfășurarea forțelor armate ruse în străinătate pentru protejarea cetățenilor ruși - inclusiv împotriva acțiunilor unor instanțe judiciare străine sau internaționale. „Pașaportizarea'' și proiecția forței militare sunt conectate printr-o arhitectură juridică explicită. Europa cunoaște acest scenariu. Întrebarea este dacă va acționa înainte de începerea următorului act, scrie deputatul suedez.

În același timp, Björn Söder atrage atenția că, timp de decenii, statutul de „zonă gri'' al regiunii transnistrene a servit unei coaliții surprinzător de largi de interese - multe dintre ele mult mai apropiate de casă decât Moscova. Înainte de 2022, rețele din Ucraina exploatau granițele poroase ale regiunii pentru trafic de arme, vehicule furate și contrabandă. Structuri oligarhice chiar din interiorul Republicii Moldova considerau economia nereglementată a enclavei drept un canal paralel convenabil, aflat dincolo de jurisdicția instanțelor din Chișinău și a cadrului de conformitate al UE. Iar anumiți actori europeni - din domeniul financiar, logistic și comercial - nu erau complet deranjați de existența unei jurisdicții care nu punea întrebări. Toți condamnau public status quo-ul. Destui au beneficiat de el în privat pentru a se asigura că nu va fi niciodată desființat serios.

Persistența acestui conflict a avut ca beneficiari nu doar Moscova. Orice strategie de soluționare care ignoră acest fapt va eșua - nu pentru că Rusia i se va opune, ci pentru că prea mulți alți actori vor găsi motive discrete să o blocheze, consideră el.

„Aceasta înseamnă că UE trebuie să aplice sancțiuni coerente și consecvente împotriva celor care facilitează sistemul transnistrean - inclusiv atunci când aceștia operează prin rețele financiare și logistice europene. Instrumentele există. Voința politică, nu. Dacă actori europeni au beneficiat de economia gri a regiunii transnistrene - iar dovezile sugerează că unii au făcut-o - atunci închiderea enclavei necesită și închiderea acestor canale. Presiunea selectivă care vizează doar actorii ruși, lăsând intacte rețelele adiacente, nu este o strategie. Este doar imagine publică'', subliniază autorul editorialului din IPN.

Republica Moldova însăși, instituțiile sale, clasa sa politică, societatea civilă, trebuie să finalizeze munca dificilă de închidere a canalelor prin care economia gri a enclavei s-a conectat istoric la economia și societatea moldoveană. Aderarea la UE nu este doar o aspirație geopolitică; este pârghia structurală care face această reformă internă atât necesară, cât și posibilă, opinează el.

În opinia sa, Ucraina, România și partenerii NATO trebuie să trateze problema transnistreană nu ca pe problema altcuiva, ci ca pe un nod într-o arhitectură comună de securitate, iar aceasta înseamnă că Statele Unite trebuie să își mențină implicarea dincolo de momentele de criză. Atâta timp cât Ucraina continuă să blocheze proiectarea forței ruse spre vest, către Odesa, există o fereastră îngustă, dar reală, pentru presiune coordonată. Așteptarea ca conflictul să se „dezghețe natural'' înseamnă a aștepta deteriorarea mediului strategic, scrie Björn Söder.