În data de 23 februarie 2026, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reunită în cadrul  Completului competent să judece recursul în interesul legii, a pronunțat Decizia cu nr. 3 din 20-26, prin care, față de recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, a dispus: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi alin. (5) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 1381, art. 1385, art. 1386, art. 1523 alin. (2) lit. e), art. 1535 alin. (1) din Codul civil şi art. 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, stabileşte că:„ În cazul acordării unor despăgubiri materiale şi/sau morale pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârşirea unei fapte ilicite, indiferent dacă este prevăzută sau nu ca infracţiune, data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate este data producerii prejudiciului”.

Decizia este obligatorie pentru întreg sistemul judiciar național potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. 4 din Codul de procedură penală.

În primul rând, sunt de părere că este regretabil că a fost necesară pronunțarea unei decizii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în procedura de unificare de practică a Recursului în interesul legii, pentru a soluționa în mod definitiv și obligatoriu o problemă juridică artificială a sistemului judiciar.

Această afirmație personală este susținută de faptul că oricare jurist cunoaște principiul de drept civil care afirmă că data de la care curge dobânda legală penalizatorie pentru faptele ilicite este data producerii prejudiciului.

Or, la nivelul jurisprundenței, au existat decizii pronunțate de către instanțele de judecată care au stabilit un alt moment de la care să curgă dobânda legală penalizatorie, fie data pronunțării deciziei, fie data rămânerii definitive a decizie etc.

Soluția pronunțată de către Curtea Supremă a avut la baza interpretarea prevederilor cuprinse în cadrul art. 1381 alin. 2 Cod civil: „Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat” și a prevederilor cuprinse în cadrul art. 1523 alin. 2 lit. e Cod civil – „De asemenea, debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege, precum şi atunci când: e) obligaţia se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite extracontractuale”.

O faptă ilicită care produce un prejudiciu și este guvernată de răspunderea civilă delictuală totdeauna va da naștere dreptului de a solicita dobândă legală penalizatorie care va avea ca punct de start a momentului de la care curge dobânda data producerii prejudiciului, chiar dacă acesta nu poate să fie valorificat imediat.