În cadrul Monitorului Oficial al României, Partea I, cu numărul 473 din 1 martie 2018, a fost publicată Decizia cu numărul 93 din 2018 a Curţii Constituţionale, care priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în integralitatea sa.

Decizia aceasta este de o importanţă deosebită, venind şi detaliind o serie de principii enunţate în cadrul Deciziei cu numărul 95 din 28 februarie 2017 a Curţii Constituţionale.

De menţionat faptul că prezentul articol va viza doar analiza facută de către instanţa de contencios constituţional cu privire la constituţionalitatea prevederilor articolului 8 aliniatul 5 din Legea 77 din 2016. Conform articolului 8 aliniatul 5 din Legea 77/2016 – „Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului”.

Curtea Constituţională a subliniat din nou, interpretând acest text de lege, faptul că „În privinţa bunurilor imobile adjudecate anterior intrării în vigoare a legii Curtea a constatat că legiuitorul ordinar a recurs la o ficţiune juridică, în sensul că datoriile rezultate din contractul de credit sunt considerate stinse, chiar dacă bunul imobil aferent garanţiei a fost vândut la un preţ mai mic decât valoarea datoriei debitorului către instituţia de credit” (paragraf 59 din cadrul Deciziei 93/2018).

Aşadar, instanţele de judecată nu au posibilitatea de a respinge cererile privind darea în plată formulate de către debitorii ale căror bunuri imobile au fost adjudecate în faza de executare silită ca fiind inadmisibilie, ci au obligaţia de a judeca litigiile.

Această concluzie este una subliniată şi de către instanţa de contencios constituţional, care evidenţiază „, stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat reprezintă o ficţiune juridică aplicabilă tuturor procedurilor de executare silită începute anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, indiferent că bunul aferent garanţiei a fost vândut în cadrul acestei proceduri anterior/ulterior intrării în vigoare a legii, singura condiţie impusă de legiuitor fiind ca acestea să fie în curs la data depunerii notificării”.

Sperăm că instanţele de judecată, odată cu publicarea în cadrul Monitorului Oficial al României a acestei noi decizii a Curţii Consituţionale, îşi vor schimba practica judiciară şi o vor pune în acord cu îndrumările cuprinse în hotărârea judecătorească.