Dacă este să facem un scurt exerciţiu de memorie, ne putem aduce aminte, nu demult, chiar şi în presa locală, apăreau articole prin care se evidenţiau diverse soluţii pronunţate de către instanţele de judecată, în care se admiteau acţiunile civile prin care contractele de credit bancar în franci elveţieni erau adaptate în ceea ce priveşte cursul valutar.

Din păcate pentru justiţiabilii care deţin şi calitatea de consumatori, jurisprudenţa instanţelor de judecată naţionale era ostilă unor astfel de cereri, rareori mai răsărea o hotărâre judecătorească pronunţată în primă instanţă, care admitea astfel de acţiuni civile, ca ulterior acestea să fie schimbate în calea de atac. Euforia acţiunilor civile fundamentate pe clauze abuzive de mult a apus, mai nou cu greu sunt admise şi cererile care sunt fundamentate pe prevederile Legii 77 din 2016 privind darea în plată şi ca totul să fie aşa cum trebuie pentru justiţiabilii consumatori, acţiunilor prin care se încercă adaptarea contractului de credit încheiat în franci elveţieni la cursul valutar de la momentul semnării acestuia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a pus capăt printr-o practică constantă. În cadrul articolului prezent vom proceda la prezentarea unei hotărâri judecătoreşti de speţă recentă, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a se putea observa principiile şi argumentele pentru care astfel de acţiuni sunt respinse. Astfel, într-o decizie pronunţată de către instanţa supremă s-a statuat faptul că - “În aprecierea sintagmei "eveniment excepţional" în mod corect a apreciat instanţa de apel că riscul valutar deşi este exterior contractului, nu reprezintă o situaţie excepţională, ci din contră constituie un risc asumat de părţile unui contract în monedă străină. […] reclamantul şi-a asumat riscul deprecierii monedei naţionale în raport cu francul elveţian, obligându-se să ramburseze creditul şi să plătească dobânzile în moneda în care s-a acordat împrumutul, adică în franci elveţieni […]. În aceste condiţii, se constată că nu ne aflăm în prezenţa unui risc supraadaugat al contractului de credit, care nu a putut fi prevăzut de părţile contractante la data încheierii contractului de credit”.

Aşadar argumentul hotărâtor folosit de către consumator în astfel de litigii a fost înlăturat de către instanţa supremă, acordându-se prevalenţă principiului nominalismului contractual, evidenţiindu-se faptul că - “În cuprinsul Deciziei nr. 62/07.02.2017 a Curţii Constituţionale a României […] se arată că: "în virtutea principiului nominalismului monetar, suma acordată cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia” (ÎCCJ, secţ. a II-a civilă, dec. civ. nr. 244 din 04 februarie 2021).