Berbecul

Berbecii vor lua hotărâri majore. Nu e vorba neapărat de ceva foarte vizibil pentru ceilalţi, ci de schimbări interioare, care îi ajută să depăşească momentele dificile. Totuşi, ar fi recomandată şi o schimbare de look care să evidenţieze mai bine această modificare intimă. Comunicarea e bună, aşa că acum e momentul discute problemele care ţin de relaţiile cu ceilalţi.

Taurul

Sănătatea nu este foarte bine aspectată în această perioadă pentru Tauri. Atenţie mai ales la răceli şi la tulburări digestive. Un membru al familiei le face o surpriză plăcută, probabil o vizită, la sfârşitul perioadei. Relaţiile cu familia şi prietenii sunt foarte bune şi Taurii pot primi chiar un ajutor de la aceştia. Atenţie mare cu banii, există riscul de furt.

Gemenii

La seriviciu nimic deosebit. În schimb, în planul relaţiei, un gest de atenţie faţă de o persoană de sex opus din anturaj poate stârni furtuni în cuplu. Ar fi bine să-şi cântărească bine fiecare mişcare, dacă nu vor să aibă probleme cu partenerul. Dacă sunt singuri, nici să nu caute o relaţie, pentru că apar nişte provocări profesionale care le vor solicita timpul şi nervii pe termen lung.

Racul

O călătorie pe care o aşteptau de multă vreme se amână. Acest lucru îi face pe Raci să-şi reorganizeze programul şi le oferă un răgaz binevenit să mai rezolve nişte probleme. O poveste sentimentală mai veche revine în actualitate şi ameninţă să le complice viaţa. Nu ar fi rău să mai pună frâu cheltuielilor, pentru că nu sunt mari şanse să-şi sporească veniturile.

Leul

Leii sunt predispuşi la tot felul de accidente în perioada următoare. Fie că este vorba de accidente fizice sau de gafe şi indiscreţii, Leii pot intra foarte uşor în necaz. Trebuie să fie foarte atenţi la cum se poartă şi la ce vorbesc. Au, în schimb, noroc în dragoste, pentru că persoana iubită le va confirma toate aşteptările.

Fecioara

Este o perioadă bună pentru acumularea de informaţii, nu în sensul învăţării unor lucruri noi, ci al descoperirii unor secrete sau veşti care circulă în cerc restrâns. Nativii ar fi bine să deschidă bine ochii şi urechile, vor auzi multe noutăţi, dar vor afla şi lucruri care le pot fi de folos pe linie profesională. Este posibil un conflict cu cineva din anturaj.

Balanţa

Balanţele sunt pe val în aceste zile. Au şanse mari de reuşită în tot ce-şi propun, aşa că e un moment bun să-şi facă planuri şi strategii ori să încheie nişte socoteli mai vechi. Vor avea ocazia să plătească nişte poliţe unor persoane care le-au rănit şi asta le va da un sentiment de putere. Încă o veste bună este faptul că  vor primi bani din mai multe părţi. 

Scorpionul

Scorpionii intră într-o perioadă favorabilă pentru latura lor erotică, şi aşa destul de accentuată prin natura zodiei. Este o perioadă bună pentru experimente şi pentru evadări de weekend împreună cu persoana iubită. Dacă sunt singuri, nu trebuie decât să iasă în lume, pentru că vor primi destule oferte. Să nu neglijeze totuşi latura profesională.

Săgetătorul

Este o perioadă propice relaxării şi acumulării de energie. Indicat ar fi ca nativii să-şi ia măcar două-trei zile libere pentru a-şi pune gândurile în ordine. Chiar şi în relaţia de cuplu ar fi binevenit un time-out. Au avut cam multe pe cap în ultima perioadă, mai ales sub aspect sentimental, aşa că merită o pauză. Tensiunile acumulate trebuie eliberate!

Capricornul

Capricornii riscă să rateze nişte ocazii excelente de a face o impresie bună la serviciu din cauza unor accese nervoase care nu vor fi prea apreciate de şefi. Se pot trezi cu o sancţiune sau chiar cu o retrogradare. Vor sta cam prost cu nervii pe toate planurile şi nu este exclus să apară şi certuri în cuplu. Partea bună este că planurile lor financiare vor avea succes. 

Vărsătorul

Vărsătorii vor avea foarte multă energie şi depinde doar de ei cum o vor folosi. Indicat ar fi să se concentreze asupra carierei, pentru că astrele favorizează proiectele în acest domeniu. Relaţia de cuplu va fi foarte armonioasă, deşi unele persoane din afară vor încerca să o tulbure. E nevoie de mai multă atenţie la felul în care sunt gestionaţi banii.

Peştii

Zi plină de surprize plăcute din partea prietenilor sau a familiei. Vor primi mici cadouri, veşti care le ridică moralul, vizite de la persoane dragi, invitaţii în oraş. Nu se întrevăd cine ştie ce şanse de realizări măreţe sau aventuri palpitante, dar nu trebuie neglijată importanţa bucuriilor mărunte. Există riscul de a comite o gafă de proporţii, atenţie!

ARIADNA