Horoscop
Berbec
Nu eşti în cea mai bună pasă emoţională şi ai tendinţa să faci o analiză retrospectivă a tuturor eşecurilor şi nemulţumirilor tale din ultima perioadă. Păcat să te laşi copleşit de slăbiciuni şi propriile îndoieli, când ar fi o mulţime de aspecte mult mai frumoase care merită puse în lumină. Dacă ai fi mai atent, ţi-ai da seama că te-ai împotmolit într-un punct inutil.
Taur
Dacă te cramponezi atât de starea de confort instalată doar de teama schimbării, ai putea rata ocazii mult mai bune decât cea de care te ţii acum cu dinţii. Relaxează-te un pic în faţa noilor provocări, fără a te gândi ce te aşteaptă! Eşti în deplină siguranţă să faci o modificare de decor, de sens, de atitudine în faţa noului.
Gemeni
Eşti militant pentru dreptate şi adevăr şi ai fi în stare să lupţi până în pânzele albe ca să obţii ceea ce consideri că ţi se cuvine. Urmezi doar căile cele mai drepte, nu te abaţi de la litera legii, şi ori de câte ori observi pe undeva o greşeală, o amendezi imediat, ca nu cumva să se creeze antecedente negative.
Rac
Este o zi de succes în care toate ar trebui să-ţi meargă strună. Te afli printre oameni cu care ai ceva în comun şi discuţiile cu aceştia merg spre un scop comun de care fiecare va beneficia în parte. Joci şi tu un rol important în acest colectiv, pentru că unii fără alţii nu aţi putea ajunge prea departe. Trebuie să vă recunoaşteţi reciproc unii altora contribuţia.
Leu
Stai şi chibzuieşti profund asupra unei decizii pe care nu ai vrea să o iei la voia întâmplării. E o alegere dificilă, tocmai de aceea ai nevoie de un răgaz pentru a pune în balanţă argumentele. Dacă mai ai nevoie de o a doua părere, consultă pe cineva care a trecut printr-o situaţie similară, dar fa tot posibilul sa nu dai raspunsul final tot azi.
Fecioara
Tu ai rezolvare la orice problemă, pentru că analizezi lucrurile lucid şi cu seriozitate. Ba chiar ai putea avea sfaturi practice ţi pentru alţii care-şi bat capul cu tot felul de întrebări, deci oferă-te să le fii alături la nevoie. Mai greu e cu cei orgolioşi care nu ţi-ar recunoaşte pentru nimic în lume că nu ştiu cum să iasă din impas şi ar fi în stare să-ţi refuze sprijinul care le-ar fi de ajutor. Nu încerca să ajuţi pe cineva cu forţa, ci doar dacă îşi va călca pe mândrie să te solicite!
Balanţa
Parcă ar fi două personalităţi în interiorul tău care se luptă pentru supremaţie. Eşti la mijloc şi nu ştii pe care s-o asculţi, pe care s-o laşi să se manifeste liber şi pe care s-o ţii în frâu, pentru că nu ai vrea ca lumea să descopere la tine trăsături de caracter care nu te onorează. Dacă nu eşti atent la propriul comportament, ai putea scoate la iveală ori slăbiciuni de care ţi-e jenă, ori o agresivitate ce se poate transforma în răutate, dacă nu o ţii sub control.
Scorpion
Întâlneși exact persoană de care aveai nevoie pentru a-ți oferi o viziune imparțială din afară. El vede lucrurile detașat, de pe margine, fără implicații sentimentale și cântărește situația corect. Te poți baza întru totul pe sfatul oferit de acesta și pe concluzia pe care o extrage la rece, și dacă mai pui și în practică soluția oferită de el, ai numai de câștigat.
Săgetător
Ai sperat mult de la un eveniment spre care ți-ai canalizat toată energia și, când colo, rezultatele sunt mult sub așteptări. Eșți dezamăgit, desigur, pentru că la cât de mult ai muncit, ai fi dorit cu totul alte rezultate. Nu trebuie să renunți, nici să te oprești din elan. Sunt hopuri inerente, nu te lasă păgubaș de la un banal impas, ci adună-ți forțele pentru etapă următoare. Acum iei doar o mică pauză.
Capricorn
Finalul brusc la care ai ajuns te lasă fără replică și te face să aluneci spre o depresie greu de controlat. Sigur că nu e rezultatul pe care l-ai preconizat atunci când ai pornit la drum, sigur că îl poți consideră un eșec și pentru că te prinde într-o pasă proastă, din punct de vedere emoțional, ai tendința de a agrava situația cu emoții negative și procese de conștiința în care te găsești vinovat de toate.
Vărsător
Nu te aștepta că toată lumea să fie de acord cu modul în care judeci tu unele situații, mai ales dacă au mai multe direcții de interpretare. Tu ai o anumită viziune asupra evenimentelor, or cei din jur au mari îndoieli cu privire la stilul tău de a aprecia situația, deci te poți aștepta la controverse, dispute sau o atitudine ostilă la deciziile luate de ține. Continuă să-ți susții punctul de vedere cu argumente logice.
Pesti
Chiar dacă mai ești nevoit să faci și compromisuri care dor, ai totuși convingerea că așa e cel mai bine, ceva îți spune că merită să mai treci cu vederea aspecte care nu-ți convin, chiar dacă orgoliul tău suferă, dar într-o zi, toate aceste sacrificii își vor arată latura benefică. Nimic nu e întâmplător. Ai încredere în decizia luată, chiar dacă ceva din ține încă se codeşte!
Comentarii
Nu există nici un comentariu.