Horoscop
Berbecul
Berbecii vor fi mai sensibili, mai intuitivi, mai toleranţi, iar această stare va stârni uimirea celor apropiaţi. Această schimbare le va aduce şi unele avantaje la job, ei beneficiind acum de mai multă simpatie şi deschidere faţă de proiectele pe care le susţin.
Taurul
Taurii vor avea o zi productivă sub aspect financiar. Vor obţine bani uşor şi repede, folosindu-se mai degrabă de puterea de convingere decât de muncă. Ambiţiile lor materiale vor începe să se concretizeze. Atenţie totuși, cei care se gândesc să facă investiţii ar fi bine să se abţină.
Gemenii
Perioada va fi dedicată iubirii. Lista cadourilor de Sărbători va începe cu persoana iubită şi se va sfârşi cu persoana iubită. Din fericire, astrele îi vor favoriza pe Gemeni şi pe plan financiar, aşa că generozitatea lor va putea lua forme concrete.
Racul
Pentru Raci urmează o perioadă în care totul le va merge la fix. Vor fi oamenii potriviţi la locul potrivit şi vor spune exact ceea ce trebuie, atunci când trebuie. Această sincronizare perfectă le va aduce nişte câştiguri nesperate pe plan profesional, foarte probabil chiar avansări în funcţie.
Leul
Ziua Leilor stă sub semnul succesului! Şarmul lor binecunoscut le va aduce avantaje nesperate pe plan social: prieteni noi, relaţii utile şi multe, multe momente plăcute. Cum perioada este propice schimbărilor, ar fi recomandat ca Leii să-şi folosească acest capital de simpatie pentru a obţine nişte beneficii.
Fecioara
Fecioarele vor fi puse în situaţia de a munci mai mult pentru a-şi demonstra meritele. Vor primi bani sub forma unui împrumut şi îşi vor putea realiza nişte planuri pe termen scurt. Susţinerea din partea familiei le va ajuta să treacă mai uşor peste momentele dificile.
Balanţa
Prietenia va fi cuvântul-cheie pentru Balanţe. Multe din realizările lor vor fi legate de prieteni. Profesional, o recomandare din partea cuiva apropiat le va ajuta să-şi atingă mai repede scopurile. În ceea ce priveşte banii, vor avea un noroc nesperat, care le va stabiliza bugetul.
Scorpionul
Scorpionii au mari accese de generozitate, vor fi chiar mână-spartă când vine vorba să-i răsfețe pe cei dragi. Din păcate, bugetul nu va fi în acord cu această dărnicie exagerată. Banii întârzie să vină şi apar câteva nemulţumiri din această cauză, inclusiv încurcarea unor planuri importante.
Săgetătorul
Veşti bune pentru Săgetători: cu banii vor sta de la bine la foarte bine şi îşi vor putea permite toate mofturile. Vor primi nişte veşti bune legate de un membru al familiei şi acest lucru îi va indispune. Cu dragostea, însă, atenţie: nu e cazul de accese de gelozie.
Capricornul
Capricornii vor socializa mult în aceste zile. Veşti bune în privinţa banilor, li se va restitui un împrumut şi e probabil să primească şi o favoare însemnată. În cuplu, situaţia este liniştită şi armonioasă, se anunţă o mică escapadă de weekend.
Vărsătorul
Vărsătorii vor fi nevoiţi să dea dovadă de multă stăpânire de sine în zilele care urmează. Trebuie să se controleze, pentru că lucrurile se vor rezolva, într-un final, în avantajul lor. Cu banii nu vor avea prea multe griji, pentru că vor găsi metode de a reduce din cheltuieli şi vor avea mai mulţi bani de buzunar.
Peştii
Pentru Peşti urmează o perioadă bună sub aspectul stării psihice. Vor simţi nevoia să iasă mai mult în societate, să cunoască lume nouă, să se distreze. Financiar, nu au motive de nemulţumire, iar în dragoste pot apărea surprize de proporţii.
ARIADNA



Comentarii
Nu există nici un comentariu.