Berbec (21 mar. - 20 apr.)

O ieşire în lume, cu prietenii, v-ar ajuta să vă rupeţi de stresul cotidian şi să vehiculaţi idei pe care să le puneţi mai apoi în practică. O să câştigaţi, probabil, mai mulţi bani dacă vă asociaţi cu cine trebuie şi e bine să vă menţineţi la acelaşi nivel financiar să vă simţiţi mai degajaţi, din punctul astă de vedere.

Taur (21 apr. - 21 mai)

Se poate să descoperiţi un remediu care să vă repună în cea mai bună formă fizică şi psihică, să vă simţiţi perfect. O serie de probleme de familie se cer - urgent - rezolvate şi poate găsiţi pe cineva să v-ajute la treabă, la creşterea copiilor, la educaţie, să-i duceţi la nişte cursuri pe copii, în paralel cu şcoala lor.

Gemeni (22 mai - 21 iun.)

O să revedeţi o persoană care vrea să lucraţi împreună, poate şi de plăcere, poate aveţi un hobby comun. O să cheltuiţi nişte bani, dar e posibil să vă şi intre o sumă care să vă echilibreze bugetul s-aveţi de rate, facturi şi să vă mişcaţi pe undeva în weekend.

Rac (22 iun. - 22 iul.)

Poate aranjaţi o revedere cu rudele şi cu prietenii la sfârşit de săptămână, să vă bucuraţi de succesele celor dragi, e nevoia voastră interioară. E posibil să fie o perioadă încărcată la serviciu şi să daţi zor să fiţi cu toate treburile - la zi, să vă descurcaţi cu toate, să-ncepeţi şi un proiect - de suflet.

Leu (23 iul. - 22 aug.)

O să vă-nţelegeţi mult mai bine cu partenerul de cuplu dacă o să vorbiţi aşa cum faceţi de obicei - pentru că vă apreciază francheţea. Poate angajaţi nişte oameni să vă repare sau să vă instaleze ceva pe-acasă, să vă puneţi casa la punct, să plecaţi în weekend pe undeva, să nu fiţi nevoiţi să staţi acasă şi să faceţi treabă.

Fecioară (23 aug. - 21 sep.)

O să perfectaţi nişte acte care v-au dat de furcă o bună bucată de vreme şi o să scăpaţi de nişte griji, vă puteţi lansa în proiecte noi. Sunteţi pe punctul de a face o schimbare radicală, poate vă mutaţi din casă, ori vă schimbaţi serviciul, domeniul, aveţi gânduri mari şi resursele interioare vă ajută.

Balanţă (22 sep. - 22 oct.)

Poate vă asociaţi cu nişte oameni în vederea unei colaborări şi o să menţineţi ritmul, o să vă descurcaţi frumos. Apar tot felul de situaţii care se cer urgent rezolvate şi o să daţi zor să vă achitaţi - onorabil - de toate provocările ca să profitaţi la maximum de conjunctură de moment.

Scorpion (23 oct. - 21 noi.)

Vă puteţi trezi cu un sponsor, cu un partener de afaceri care să urgenteze demersurile şi să luaţi banii cât mai repede. Se anunţă o întrunire colegială, poate fi o şedinţă ca să lansaţi un proiect nou, să vă-nţelegeţi în privinţa condiţiilor, să nu vă treziţi cu lucruri impuse.

Săgetător (22 noi. - 20 dec.)

Poate vă luaţi ceva de lucru şi în particular, să faceţi rost de bani în plus să vă puteţi mişca în weekend, să călătoriţi. O să primiţi câteva oferte de muncă, vă contactează diverşi oameni de afaceri care vor să vă ceară ajutorul, să lucraţi împreună la ceva care să vă şi placă, să vă aducă şi bani.

Capricorn (21 dec. - 19 ian.)

O invitaţie de plecat într-o excursie, fie mergeţi împreună, fie sunteţi aşteptaţi la o destinaţie la care veţi ajunge de vineri. Se poate să luaţi nişte bani, poate cereţi un salariu, două în avans, ori găsiţi o altă înţelegere cu banca, să vă plătiţi dările şi să aveţi pentru cheltuielile curente.

Vărsător (20 ian. - 18 feb.)

Poate va scoate cineva la masă, ori la o cafea, sunt câteva lucruri de vorbit între patru ochi şi se va limpezi situaţia. Posibilă negociere pentru un salariu mai mare sau poate se vor găsi alte formule compensatorii, prime, câteva zile libere să nu ieşiţi în pierdere.

Peşti (19 feb. - 20 mar.)

Un semn de viaţă de la cineva care vrea să vă întâlniți, poate un weekend plecaţi într-un city break şi o să vă priască. Se profilează şi la voi un succes, dar înainte de toate trebuie să lichidaţi nişte restanţe, să puneţi toate lucrurile la punct, ca să v-apucaţi de altele noi.