Berbecul

Mici probleme pe plan financiar, dar nu vă îngrijoraţi, ele se vor soluţiona cu sprijinul unei rude apropiate. Seara sunteţi invitat la o aniversare unde vă veţi simţi excelent. 

Taurul

Dimineaţă survin câteva schimbări în program, probabil cî veţi fi nevoit să face o scurtă deplasare în afara localităţii. Acasă, însă, veţi fi aşteptat de o surpriză deosebit de plăcută.

Gemenii

Astrele vă recomandă să evitaţi deplasările şi semnarea de acte oficiale, căci puteţi cădea în capcana pe care v-o întinde cineva care nu vă prea are la suflet.

Racul

S-ar putea ca o persoană din anturaj să vă facă reproşuri legate de comportamentul pe care-l aveţi în ultimul timp. Păstraţi-vă calmul, altfel veţi ajunge la discuţii aprinse.

Leul

Azi, colaboraţi foarte bine cu cei din jur şi voinţa puternică vă ajută să încheiaţi o afacere profitabilă. Veţi fi apreciat pentru acest lucru de către partenerul de viaţă. Sănătatea vă susţine eforturile.

Fecioara

Începeţi ziua cu veşti bune în plan profesional şi în afaceri. Relaţiile sentimentale sunt bune, chiar mai bune decât aţi fi sperat în ultimul timp. Spre seară, primiţi vizita unui prieten. 

Balanţa

Dimineaţă sunteţi în formă, aşa că duceţi multe sarcini la îndeplinire. Atenţie, însă, să nu intraţi în conflict cu o persoană din anturaj, căci întreaga zi vă va fi dată peste cap.

Scorpionul

S-ar putea să aveţi mici discuţii cu partenerul de viaţă, evident - pe marginea unor cheltuieli destul de nesăbuite pe care le-aţi făcut în ultimul timp. Astrele vă recomandă la mai multă cumpătare.

Săgetătorul

V-aţi cam neglijat relaţia sentimentală şi acest lucru nu trece neobservat de către o rudă apropiată care vă aduce o serie de reproşuri. S-ar putea să aibă dreptate, aşa că luaţi măsuri în acest sens.

Capricornul

Este posibil să plecaţi într-o deplasare în interes profesional. Încercaţi să vă mai ordonaţi din problemele financiare, s-auz cam aglomerat în ultimul timp. Sănătatea este bună.

Vărsătorul

Există şanse să se producă evenimente fericite în planul vieţii de familie. Nu ar fi rău să vă faceţi planuri pentru perioada imediat următoare, mai ales că vreţi să vă luaţi câteva zile libere.

Peştii

Evitaţi discuţiile aprinse la locul de muncă, unul dintre şefi este cu ochii pe dvs. După-amiază reuşiţi să descâlciţi iţele unei afaceri de familie care, în ultima perioadă, v-a dat multă bătăie de cap.

ARIADNA