Horoscop
Berbecul
Este o zi bună pentru planuri de căsătorie, proiecte de viitor, respectiv oficializarea relaţiei. Situaţia financiară nu este dintre cele mai bune. Este indicat să fiţi cât mai zgârcit cu banii, pentru că nu se întrezăresc câştiguri. La serviciu ştiţi să fiţi combativ atunci când este nevoie.
Taurul
Dacă veţi accepta să vă recunoaşteţi greşelile din trecut, puteţi trage câteva concluzii, ca apoi să treceţi la fapte. Astfel, situaţia financiară se va ameliora. Nativii au parte de câteva probleme în viaţa de cuplu, pe care le discută cu parterul lor în mod deschis.
Gemenii
Dacă aveţi de luat o decizie importantă privind familia, este indicat să aşteptaţi câteva zile. Încercaţi să nu judecaţi prea aspru lucrurile. În general, cea mai mare pare a timpului o dedicaţi responsabilităţilor profesionale. Este un moment bun pentru investiţii şi câştiguri.
Racul
Ar fi mai bine să vă decideţi într-un fel sau altul, pentru că unele lucruri nu pot merge împreună. Mulţi nativi se gândesc serios să-şi întemeieze un cămin sau să-şi mărească familia, dacă ea deja există. Relaţiile cu străinătatea sunt aducătoare de noroc, în special în domeniul profesional.
Leul
Pentru a avea un avantaj în plus faţă de adversarii din viaţa profesională, este bine să vă ţineţi secrete planurile. În dragoste, cei care au o relaţie stabilă sunt dornici să fie pe placul partenerului de viaţă. Fiţi conciliant, folosiţi-vă de diplomaţie, nu este un moment bun pentru luări de poziţie.
Fecioara
Tindeţi să vă petreceţi mai mult timp cu prietenii, decât cu familia. Dacă aveţi divergenţe de opinie cu membrii familiei, faceţi un pas înapoi, pentru a vă detaşa şi a privi situaţia la rece. Veţi găsi rapid o soluţie. Dacă aveţi parte de reuşite la locul de muncă, nu vă lăudaţi cu ele în stânga şi-n dreapta.
Balanţa
Aveţi timp suficient pentru a vă ocupa de proiectele de familie. Unii nativi decid să-şi schimbe locuinţa, alţii încep o renovare a acesteia. La serviciu aveţi parte de o zi dificilă, în care se pare că nu vă mai puteţi baza pe nimeni. Atenţie, concurenţa ameninţă un proiect!
Scorpionul
Este o zi foarte bună pentru a găsi o soluţie eficientă la neînţelegerile din viaţa de cuplu. Faceţi tot posibilul pentru a asigura armonia în relaţia sentimentală. Problemele financiare îşi pot găsi soluţii într-o cunoştinţă, care acceptă să vă sprijine fără să fie nevoie să insistaţi în vreun fel.
Săgetătorul
Faceţi tot posibilul pentru a vă ocupa de familie, în ciuda numeroaselor responsabilităţi. Acasă găsiţi tihna şi echilibrul de care aveţi nevoie. Cei dragi vă insuflă curaj şi vă ajută să vă regăsiţi armonia interioară. La serviciu, condiţiile de muncă sau responsabilităţile săptămânale vi se îmbunătăţesc.
Capricornul
Avântul profesional nu poate fi înfrânat. Faceţi tot posibilul pentru a atinge succesul. Singurul inconvenient ar fi faptul că aţi putea stârni invidii. Pentru a restabili echilibrul în viaţa de cuplu, va fi nevoie să faceţi câteva compromisuri, căci este nerecomandat să provocaţi spiritele.
Vărsătorul
Se impune o economie serioasă, pentru că situaţia financiară nu arată deloc bine. Faceţi tot posibilul să tăiaţi de pe listă ceea ce nu este absolut necesar. În viaţa sentimentală lucrurile se desfăşoară într-un mod satisfăcător. Vă faceţi planuri cu câţiva prieteni.
Peştii
Faceţi tot posibilul pentru a fi pe placul familiei şi a răspunde aşteptărilor acesteia. Dar va fi nevoie de eforturi serioase pentru a menţine armonia. Unii nativi sunt în căutare de locuinţă şi astăzi ar putea găsi ceea ce-şi doresc. Vă consolidaţi poziţia la locul de muncă, mulţumită perseverenţei.
ARIADNA
Comentarii
Nu există nici un comentariu.