Horoscop
Berbecul
S-ar putea să câştigaţi o afacere profitabilă, chiar dacă astăzi aveţi tendinţa de a renunţa să discutaţi pe marginea banilor. Profitaţi din plin de această zi favorabilă, în caz contrar, s-ar putea să vă daţi seama prea târziu. Seara sunteţi invitat la rude, unde vă simţiţi foarte bine.
Taurul
Dimineaţă sunteţi de nerecunoscut şi cei din jur încearcă să vă scoată din starea de apatie în care aţi căzut. De vină pot fi oboseala acumulată sau problemele financiare. Seara survin schimbări neprevăzute, ce vă dau peste cap toate planurile pentru ziua următoare.
Gemenii
Se pare că vă concentraţi mai greu, din cauza neînţelegerilor cu persoana iubită. De aceea, şi dificultăţile de la serviciu vi se par mai mari decât de obicei. Puteţi câştiga bani cu uşurinţă. După-amiază, aveţi succes în societate şi colaboraţi foarte bine cu persoanele mai tinere.
Racul
Astăzi aveţi succes în afaceri. Ori încheiaţi un contract, ori vă găsiţi un al doilea serviciu, mult mai bine plătit decât primul. Astrele vă recomandă să evitaţi discuţiile în contradictoriu acasă, puteţi ajunge la o dispută erioasă cu partenerul de viaţă.
Leul
Dimineaţă s-ar putea să amânaţi o călătorie în interes de familie, din cauza banilor. Dorinţa de afirmare şi voinţa puternică vă ajută să încheiaţi o afacere profitabilă, pe termen lung. Este momentul să vă concentraţi asupra proiectelor ambiţioase pe termen lung.
Fecioara
Dimineaţă sunteţi irascibil şi s-ar putea să vă purtaţi nedelicat cu persoana iubită. Controlaţi-vă, pentru că riscaţi să provocaţi o ceartă. Evitaţi întâlnirile cu prietenii, pentru că s-ar putea să fiţi înţeles greşit, din cauza problemelor de comunicare.
Balanţa
În cursul dimineţii vă indispune o problemă minoră de sănătate. Nu sunteţi prea sociabil şi preferaţi să fiţi singur. Nu refuzaţi dialogul cu prietenii sau cu partenerul de viaţă. Relaţiile sentimentale pot fi foarte bune dacă nu îi faceţi reproşuri nejustificate persoanei iubite.
Scorpionul
Astăzi nu vă recomandăm să călătoriţi şi nici să urmăriţi câştiguri financiare. Sunteţi prea puţin sociabil şi puteţi pierde în afaceri. Nu sunt excluse nici deziluziile pe plan social.
Săgetătorul
Se pare că sunteţi inhibat şi irascibil. Fiţi prudent şi evitaţi cearta cu colegii de serviciu! Puteţi să vă ascultaţi intuiţia. Implicaţi-vă mai mult în problemele casei şi ascultaţi sfaturile celor care vă iubesc!
Capricornul
Dimineaţă nu aveţi chef să discutaţi cu nimeni şi nici măcar să rezolvaţi urgente ale casei. Fiţi atent, pentru că vă puteţi face greşeli greu de reparat ulterior. Nu neglijaţi nici relaţiile cu colaboratorii, puteţi perde din vedere amănunte interesante.
Vărsătorul
La serviciu sunteţi foarte binedispus şi munciţi cu tragere de inimă. Este posibil să plecaţi într-o călătorie neprevăzută, în interes familial. Din punct de vedere financiar, astăzi nu aveţi cum să câştigaţi mulţi bani. Aşa că orientaţi-vă către problemele gospodăreşti.
Peşti
Dimineaţă simţiţi nevoia să vorbiţi cu cineva despre problemele sentimentale. Nu vă lăsaţi pradă sentimentelor, întrucât riscaţi să deveniţi melancolic. După-amiază reuşiţi să faceţi rost de bani pentru a continua o lucrare în casă, începută mai de mult.
ARIADNA



Comentarii
Nu există nici un comentariu.