Polițiștii bihoreni au finalizat cercetările în dosarul unei rețele de contrabandă cu țigări, zece persoane atât din Oradea cât și din alte localități ale județului urmând să fie trimise în judecată.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bihor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean au finalizat cercetările față de 10 persoane cu vârste cuprinse între 23 și 71 de ani, din județul Bihor, bănuite de comiterea infracțiunilor de contrabandă, varianta asimilată, respectiv contrabandă în formă continuată, varianta asimilată.

„În urma cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii bihoreni îi bănuiesc pe trei bărbați de 50, 50, respectiv 32 de ani, din comuna Tileagd, din comuna Sânmartin și din municipiul Oradea, în calitate de furnizori, precum și pe alte șapte persoane din Oradea, Tilegd, Aștileu, Sâmbăta, Săcueni, Diosig și Toboliu, în calitate de cumpărători/revânzători, că în perioada septembrie 2018 – martie 2019, ar fi conceput și dezvoltat o rețea ilicită în domeniul comercializării de țigarete provenite din contrabandă – colectare, transport, deținere, depozitare și vânzare - în vederea obținerii de venituri ilicite, cauzând astfel prejudicii însemnate bugetului general consolidat al statului, prin sustragerea de la plata taxelor, impozitelor și accizelor”, a declarat comisarul șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. Pentru documentarea și probarea activității infracționale a celor în cauză, polițiștii bihoreni au efectuat, la 12 martie 2019, 32 de percheziții domiciliare și la sedii ale unor societăți comerciale, în cadrul cărora au fost descoperite 175.620 țigarete de diferite mărci, nemarcate corespunzător, care au fost indisponibilizate în vederea cercetărilor (caz mediatizat la 13 martie 2019). Prejudiciul total cauzat astfel bugetului general consolidat al statului este de 184.703 lei, reprezentând taxe vamale, accize și TVA, din care au fost recuperați 93.313 lei, prin instituirea unor măsuri asiguratorii asupra bunurilor deținute de cei în cauză. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au finalizat cercetările în cauză și au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de trimitere în judecată a celor 10 persoane.