Într-o singură zi, echipajele de stingere, de căutare-salvare, echipajul pirotehnic și echipajele SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au desfășurat peste 30 de misiuni.

Printre aceste peste 30 de intervenţii se numără o operațiune de salvare a unui copil sub doi ani, două misiuni de stingere a incendiilor, o misiune de asanare a teritoriului de muniția rămasă neexplodată și peste 25 de intervenții pentru acordarea primului ajutor calificat și a asistenței medicale de urgență.

Operațiune de salvare a unui copil

Luni, o femeie domiciliată într-un apartament situat la etajul 1 al unui bloc de pe strada Sovata din Oradea a solicitat, prin Sistemul Unic 112, intervenția echipajelor specializate, pentru salvarea fiului ei, în vârstă de un an și 8 luni, care, jucându-se, a blocat ușa dormitorului, a cărui fereastra era deschisă, rămânând izolat în încăperea respectivă. La adresa menționată s-au deplasat cu operativitate pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea, care, în aproximativ 10 minute de la primirea apelului, au pătruns în cameră, redând copilul teafăr mamei și înlăturând, astfel, pericolul producerii unei situații de urgență. Pompierii trag din nou, în acest context, un semnal de alarmă în ceea ce privește siguranța copiilor, adresând cetățenilor rugămintea de a monitoriza în permanență minorii și de a nu-i lăsa, în special pe cei mici, nicio clipă fără supraveghere.

Incendii și muniție neexplodată

Pompierii militari din cadrul Gărzii Tinca au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă situată în localitatea Fonău, comuna Husasău de Tinca. Evenimentul, generat, cel mai probabil, de utilizarea focului deschis în spații închise fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, s-a soldat cu arderea a două corpuri de mobilier din încăperea afectată de flăcări. Forțele de intervenție au reușit să stingă incendiul în limitele găsite, împiedicând propagarea acestuia la întreaga construcție. Din fericire, nu au existat persoane rănite.

În aceeași zi, pompierii Detașamentului 1 Oradea au intervenit în localitatea Palota, comuna Sântandrei, pentru stingerea unui incendiu în urma căruia au ars vegetație uscată, 10 cauciucuri uzate și deșeuri de hârtie și mase plastice. Tot luni, specialiştii pirotehnişti  ai ISU Bihor au fost solicitați să intervină în Băile Felix, pentru asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată. Ajunşi la locul indicat de apelantul numărului unic 112, pompierii militari au identificat un proiectil de calibru 100 milimetri, provenit din cel de-al Doilea Război Mondial. Muniţia, descoperită de un localnic în timp ce efectua lucrări de nivelare a terenului, a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă de către echipajul pirotehnic, urmând a fi distrusă prin explozie controlată.