În seara zilei de 3 decembrie, agenții Poliției Locale Oradea au surprins trei grupuri a câte două persoane care au lipit în mod ilegal afișe politice în mai multe zone din oraș.

Municipalitatea orădeană menţionează că cele trei grupuri, care au lipit afişe pe care se putea citi „PNL foame de bani”, „PNL sluga PSD” şi „pnltaxemari.ro” au folosit „o mașină a Partidului Uniunea Salvați România (USR) și două mașini ale unor entități private, respectiv Novativ Imobiliare S.R.L. și Birou Individual Notarial Renata Dehelean”. Afișele au fost lipite în principal pe pereții blocurilor în zone precum Parcul Traian, Calea Aradului, Bulevardul Decebal.

Acţiunea s-a desfășurat în afara perioadei electorale, astfel că au fost încălcate prevederile HCL nr. 370/2020 privind Regulamentul de organizare și desfășurare a activității de publicitate, reclamă și afișaj în municipiul Oradea, nefiind respectat art. 29, alin. 3-5.

„Pentru afișele nelegale amplasate de USR în municipiul Oradea au fost aplicate, până la acest moment, 18 amenzi contravenționale, fiecare în valoare de câte 1.000 de lei (minimul prevăzut de actul normativ pentru această faptă). Procesele verbale au fost întocmite în temeiul prevederilor HCL nr. 370/2020, sancțiunea fiind prevăzută de art 34, lit. u”, precizează Polţia Locală.