Peste 3.300 de persoane au fost legitimate și 348 de societăți comerciale și mijloace de transport verificate în ultimele 24 de ore, pentru prevenirea răspândirii şi limitarea infectării cu noul coronavirus, în județul Bihor. Polițiștii din Aleșd au întrerupt o petrecere privată care se desfășura la o cabană în Peștiș.

Polițiștii au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 223 de societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, spații de desfășurare a manifestărilor religioase, piețe, târguri, parcuri și zone de agrement.

De asemenea, în cadrul acțiunilor, au fost verificate 125 de mijloace de transport, din care 37 de transport public în comun.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 172 de sancţiuni, cu amenzi în valoare totală de peste 47 de mii de lei.

Dintre acestea, 98 de sancțiuni, cu amenzi în valoare totală de peste 19 mii de de lei, au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, 71 de sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de peste 23 de mii de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea, două sancțiuni, cu amendă în valoare totală de 4 mii de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina sau izolarea, iar o sancțiune cu avertisment a fost aplicată unui operator economic pentru organizarea de activități pe o terasă amenajată necorespunzător.

De asemenea, echipe mixte de ordine publică, formate din polițiști și jandarmi, au acționat în zonele bisericilor și lăcașurilor de cult în care s-au desfăşurat ceremonii și slujbe religioase cu prilejul sărbătoririi Învierii de către credincioșii de rit catolic, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă, pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă şi a furturilor.

Tot sâmbătă, 3 aprilie, în jurul orei 23.15, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor la 112, polițiștii din cadrul Poliției orașului Aleșd au întrerupt o petrecere privată care se desfășura în spațiu închis, într-o cabană din Peștiș, care funcționează în regim de pensiune, încălcând astfel prevederile legale cu privire la interzicerea organizării de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.).

În momentul intervenției polițiștilor, în cabană se aflau 13 persoane, din declarațiile acestora rezultând că ar fi închiriat cabana online. Petrecăreții au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 4.250 de lei.