Un bărbat de 54 de ani și trei tineri cu vârste de 20, 21 și 23 de ani, au fost reținuți de polițiști după ce ar fi tăiat și vândut 171 de arbori nemarcați, prejudiciul ridicându-se la peste 39.000 de lei.

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică - Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, au pus în executare, marți, patru mandate de percheziție domiciliară, la domiciliile sau locuințele a trei tineri, de 20, 21 și 23 de ani și ale unui bărbat de 54 de ani, toți din localitatea Lugașu de Sus, cercetați pentru comiterea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național și furt de arbori. „Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că, în perioada 7 iulie - 3 septembrie a.c., cei patru bărbați ar fi tăiat fără drept și ar fi sustras, în repetate rânduri, în total 171 de arbori nemarcați, din speciile fag, gorun, cer și carpen, dintr-o pădure de pe raza localității Lugașu de Sus, județul Bihor, iar materialul lemnos astfel obținut ar fi fost comercializat de aceștia pe raza comunei Lugașu de Jos, județul Bihor. Prejudiciul cauzat a fost estimat la 39.039,78 de lei”, a precizat comisarul șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, două motofierăstraie și trei telefoane mobile. În urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului de Ordine Publică - Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au dispus reținerea față de cei patru bărbați, pentru 24 de ore. Polițiștii Serviciului de Ordine Publică - Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale și recuperarea prejudiciului. Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției orașului Aleșd și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor.