O bihoreancă a fost reţinută, marţi seara, fiind acuzată că şi-ar fi înjughiat fiul, în urma unui conflict spontan. Procurorii au solicitat arestarea preventivă a femeii.

Marţi seara, după ora 20.00, o femeie în vârstă de 58 de ani, din localitatea Borozel, a sunat la 112 cerând ajutorul autorităţilor după ce, spunea ea, fiul ei s-ar fi sinucis. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de anchetatori, specialişti criminalişti, ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Bihor dar şi un medic legist al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Bihor. Primele cercetări au arătat însă că victima, în vârstă de 34 de ani, nu s-a sinucis ci a fost ucis de mama sa, care l-ar fi înjunghiat cu un cuţit în zona pieptului. Femeia a fost reţinută 24 de ore în arestul Poliţiei Bihor iar dosarul a fost preluat de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Anchetatorii au decis să o prezinte pe suspectă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor, solicitând emiterea, pe numele ei, a unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţişti, sub supravegherea unui procuror, pentru săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru al familiei.