Luni, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au fost sesizați de familia unei minore -  Horvath Gizella Monika Iolanda, de 14 ani, din municipiul Oradea, că aceasta a plecat voluntar de la domiciliu la 22 mai 2022, în jurul orei 22.00 și nu a mai revenit. Semnalmente: aproximativ 1,70 m înălțime, aproximativ 70 de kg., constituție normală, ten creol, faţă ovală, ochi căprui, păr negru, lung. Adolescenta purta un maiou albastru cu dungi albe, bluză neagră, colanți negri cu linii albe pe lateral, pantofi sport albi. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea minorei sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă - 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.