Sancţiuni aplicate în trafic

Ca urmare a abaterilor constatate joi în trafic, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor au aplicat 258 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 34.220 lei. Totodată, şase permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute cinci certificate de înmatriculare, au fost constatate două infracţiuni şi cinci tamponări. Au mai fost aplicate 169 de sancţiuni pentru depăşirea limitelor legale de viteză, opt sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, au fost sancţionate două depăşiri neregulamentare, iar 79 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

Prins băut la volan

Ieri dimineaţă, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 de Poliţie Rurală Popeşti l-au depistat în trafic, pe drumul judeţean 191/B, în localitatea Valea Cerului, pe localnicul M.A., de 29 de ani, conducând un autoturism cu o concentraţie alcoolică de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Conducătorului autoturismului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar cercetările în cauză sunt continuate de poliţiştii Secţiei nr. 6 de Poliţie Rurală Popeşti", ne-a declarat Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.