Poliţiştii Serviciului Rutier au continuat şi marţi acţiunile pe şoselele bihorene pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Astfel, în urma abaterilor constatate, au fost aplicate 283 de sancţiuni contravenţionale. Pentru depăşirea limitelor legale de viteză au fost aplicate 95 de amenzi, 44 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 24 de pietoni, pentru traversări neregulamentare, două persoane, pentru conducere sub influenţa alcoolului, trei, pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, iar 115 sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Valoarea amenzilor aplicate marţi este de 42.430 lei.
În aceeaşi zi, un bărbat din comuna Olcea a fost depistat în trafic în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie alcoolică de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt ce a dus la întocmirea unui dosar de cercetare penală pe numele conducătorului auto.